Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Handbal feminine: CSM ne-a învins din nou

Handbalistele de la HCM Râmnicu Vâlcea nu au reuşit minunea pe terenul bucureştencelor de la CSM şi au pierdut clar. Scorul final a fost de 34-21 pentru trupa antrenată de Mette Klit dar nu a fost chiar conform cu realitatea din teren, având în vedere că echipa noastră a reuşit să intre la cabine cu un handicap de doar trei goluri, 12-9 şi apoi să ţină aproape de vedetele din Capitală până în minutul 45. Atunci, la scorul de 20-17, gazdele au marcat de şase ori consecutiv şi şi-au securizat cele trei puncte puse în joc. În final a fost 34-21 pentru CSM, rezultat care le aruncă pe oltence pe locul 9 al clasamentului, cu un handicap de două puncte faţă de CSM Ploieşti, formaţie care a învins chinuit pe terenul ultimei clasate, Mureşul Tg. Mureş, scor 23-26

Cum mai putem ajunge în play-off

Din acest sezon regulat al Ligii Naţionale de handbal feminin mai sunt de disputat doar două runde. Pentru a reveni pe poziţia a opta, elevele lui Dumitru Muşi sunt obligate să se impună în ambele partide, pe propriul teren cu Dunărea Brăila şi în deplasare cu HC Zalău. Nu este deloc imposibil, având în vedere că şi la Brăila municipalele au fost la un pas de o mare surpriză iar în partida de acasă cu HC Zalău s-au impus la o diferenţă de scor mare. Mai mult decât atât, ambele formaţii sunt sigure de participarea în play-off, indiferent de restul rezultatelor. Nu este suficient, însă, CSM Ploieşti nu trebuie să facă punctaj maxim din cele două meciuri pe care le mai are de disputat. Ploieştencele joacă în ultima rundă a sezonului regulat pe propriul teren cu Neptun Constanţa, formaţie căreia îi va fi greu să le încurce dar în penultima rundă au un meci dificil în deplasare cu Cetate Deva, acolo unde de regulă se câştigă puncte foarte greu. În caz de egalitate de puncte, la turneul de play-off merge Handbal Club Municipal Râmnicu Vâlcea care este avantajată de rezultatele directe.