Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Fotbal, Liga a II-a: Gata cu gluma, bateți Berceniul!

• Viperele Albastre întâlnesc în Zăvoi una dintre cele mai slabe formații ale campionatului și nu pot rata primul succes al campionatlui

CSM Râmnicu Vâlcea nu a reușit să se impună în acest debut de campionat dar nici nu a pierdut. Trei rezultate de egalitate, dintre care două în deplasare, este un start nici foarte bun, nici foarte slab. Luni, de la ora 18.00, în direct la Digisport și Dolcesport, Viperele Albastre joacă o nouă partidă, pe propriul teren, contra uneia dintre echipele fără mari pretenții în această ediție de campionat, ACS Berceni. Gruparea din apropierea Bucureștiului nici nu a știut dacă va putea începe sau nu noul sezon și, la un moment dat, s-a pus problema să fie mutată la Constanța. Cum fanii de la malul Mării Negre nu au acceptat mutarea, ACS a continuat să evolueze pe propriul teren. În runda inaugurală, adversara Viperelor Albastre a cedat clar, 1-4 la Balotești și apoi a continuat cu un nou insucces clar, 0-4 la Academica Clinceni. În fine, în runda trecută ACS a pierdut pe propriul terem 0-1 contra Chindiei Târgoviște, chiar dacă a jucat multe minute în superioritate numerică. Cele două formații nu s-au întâlnit niciodată în meciuri oficiale, având în vedere că de fiecare dată au evoluat în serii diferite.

Optimism la CSM

În lotul CSM-ului domnește optimismul înainte de meciul contra formației din Berceni. Jerry Gane admite că se putea obține mai mult din acest start de campionat dar este convins că luni va veni și primul succes. ”Punctul de la Balotești este bun doar dacă îl completăm cu un succes în meciul următor. De fapt, orice punct în deplasare ne ajută, condiția fiind ca el să fie completat cu alte trei de fiecare dată. E bine că vom juca luni, că vom fi televizați. Faptul că am avut deja un meci televizat, că luni va fi al doilea și în runda viitoare al treilea spune multe, spune că CSM prezintă interes. În plus, se joacă seara și pot veni mai mulți spectatori la teren. Noi îi așteptăm”, spune fostul atacant de la Universitatea Craiova și Dinamo București. ”Sigur se putea mai mult. Am fost la doar câteva minute de un succes la Arad, în fața unei echipe care a jucat în barajul de promovare în Liga I. Apoi am ratat mult cu ASU Poli, am dominat partida dar mingea nu a vrut să intre în poartă. În fine, cred că am dominat la Balotești și am avut multe ocazii dar am câștigat tot un punct. Una peste alta sunt trei puncte, nu am pierdut și de cum în colo vor veni și victoriile. Vom sparge gheața și ne vom impune în meciul de luni. Vom da totul pe teren, așa cum am făcut și până acum și sunt convins că vom scăpa de ghinion. Jucăm mai bine de la meci la meci, am câștigat și la capitolul omogenitate și CSM o să fie o nucă greu de spart în acest campionat. Cred că avem tot ce ne trebuie, fotbaliști experimentați și tineri cu mare poftă dejoc și de afirmare. Campionatul este lung, urmează multe meciuri dificile și trebuie ca la fiecare dintre ele să ne concentrăm așa cum trebuie, la maximum”, completează căpitanul formației din Zăvoi, Cătălin Pârvulescu.

Adio ”Cioară”?

În această pauză competițională oficialii din Zăvoi dar și tehnicianul Jerry Gane au sperat să-l înregimenteze pe atacantul Florin Costea, cel care de luni bune se antreneză în Zăvoi. ”Cioară” a făcut și vizita medicală cu CSM dar sunt șanse mici să evolueze în tricoul Viperelor Albastre, chiar dacă a bifat majoritatea meciurilor amicale din această pauză competițională. În acest moment Florin Costea este în pregătiri cu echipa din Emiratele Unite, Al-Ittihad Kalba, acolo unde joacă și fratele său, Mihai. ”Cioară” a mai jucat în România la cluburi importante, Universitatea Craiova, Steaua București sau CFR Cluj și a prins un singur transfer în străinătate, în prima ligă din Iraq. La ultima partidă amicală jucată pentru CSM, Florin a marcat de două ori în poarta piteștenilor de la SCM. Interesant este că Jerry Gane îl aștepta pe Costea în teren încă din runda precedentă de la Balotești, acolo unde Viperele Albastre au remizat, 1-1.

Bratu rămâne la Sibiu

Fundașul central, Robert Bratu, i-a convins pe sibienii de la FC Hermannstadt și va evolua la echipa de Liga a III-a în campionatul acesta, sub formă de împrumut. Bratu este unul dintre juniorii de perspectivă din Zăvoi dar avea șanse minime să evolueze prea mult în acest sezon, având în vedere că se lupta pentru un post de titular cu fotbaliști experimentați ca Neagu, Pârvulescu sau Cristi Munteanu. Tot la FC Hermannstadt și tot sub formă de împrumut va juca și un alt junior, portarul Loren Voicilă.