Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Două înfrângeri din două meciuri

CSM a pierdut la Arad Damila, la prima înfrângere a campionatului, la Mioveni

 CS Municipal s-a deplasat la Arad, pentru meciul cu UTA cu speranța de a scoate măcar un punct. Ardelenii au dominat, însă, la toate capitolele și vâlcenii au avut noroc cu carul în prima parte a întâlnirii. De nu mai puțin de trei ori gazdele au nimerit bara. În alte cazuri Robert Tufi și a scos goluri ca și făcute și la pauză a fost 0-0. Norocul nu a mai ținut cu vâlcenii în partea a doua a întâlnirii și în minutul 55 arădenii aveau să deschidă scorul, după o lovitură de la 11 metri dubioasă acordată de centralul întâlnirii, în urma unui presupus henț al lui Dauoda. A transformat fără probleme Gligor. Peste numai zece minute avea să fie 2-0 după ce Silvășan a transformat în gol o fază clasică de contraatac. În minutul 79, Laso a închis tabela cu golul al treilea și CS Municipal a revenit pe ultimul loc al clasamentului. Viitorul nu sună deloc bine, având în vedere că nici Unirea Alba Iulia și nici FC Sibiu nu s-au retras din campionat așa cum se zvonea. Sâmbătă, CSM va juca în deplasare pe terenul argeșenilor de la CS Mioveni.

Nici cealaltă echipă vâlceană nu a avut mai mult noroc. Damila Măciuca a început cum nu se putea mai bine meciul de la Mioveni, cu un gol marcat de Voinea în minutul 16. În acel moment, trupa antrenată de Erik Lincar era pe primul loc al clasamentului, profitând de faptul că brașovenii de la Corona aveau etapă de pauză. Pentru vâlceni a urmat, însă, un meci de coșmar, primind nu mai puțin de patru goluri până la final. Damila a rămas, totu și, pe locul secund al clasamentului dar și-a micșorat distanța față de urmăritoarele sale, Politehnica Timișoara și FCM Târgu Mureș. Sâmbătă, gruparea din sudul județului va evolua chiar la Brașov, contra Coronei, în derbiul Seriei a II-a, unul puțin anticipat înainte de începerea acestui campionat, când ambele echipe erau considerate de specialiști în lupta pentru evitarea retrogradării.

 Tufi și, în conflict cu Tudor

 După terminarea celor 90 de minute de la Arad, Laurențiu Tudor a aruncat o parte din vină pe veteranul Robert Tufi și, cel care este titular și în acest sezon după ce Toma, adus de la Farul Constanța a dezamăgit. „Nu șitiu ce a fost în capul lui Tufi și la golul al doilea, când a ie șit din poartă. Era numai 1-0 și noi puteam reveni în joc”, a spus „Doctorul”, declarație care l-a iritat la maximum pe fostul internațional de tineret. „ În capul meu a fost acela și lucru ca atunci când am jucat peste 80 de meciuri pentru CSM în patru ani, de și eu am fost angajat ca antrenor cu portarii, dar nu am refuzat niciodată echipa. În capul meu a fost tot ce a fost când am apărat cu infiltrații, când am jucat într-un picior pentru că marii portari adu și la Vâlcea plecau acasă sau se dădeau răniți. În capul meu a fost tot ce a fost când tot vestiarul are salariul luat și eu nu, că eu am rămas la CSM când alții și-au pus palma în fund și au plecat. A fost acela și lucru ca atunci când am muncit ca un rob cu Brănescu și alții care își arogă merite la formarea lui făceau antrenament în bocanci, dar și multe altele pe care nu le pot spune iubitorilor CSM-ului pentru că am doi copii de crescut”, a replicat Robert Tufi și pentru www.liga2.ro.

Vlad Soare