Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

CSM sparge gheaţa cu FC Olt Slatina

• formaţia antrenată de Erik Lincar nu a mai marcat de patru meciuri şi are mare nevoie de o victorie în derby-ul Olteniei

Deşi au acumulat doar şapte puncte din 18 posibile în acest debut de campionat, fotbaliştii de la CS Municipal nu au ieşit din cursa promovării în primul eşalon. Elevii lui Erik Lincar se descurcă destul de bine în apărare dar suferă mult în faza ofensivă, dovadă fiind cele patru partide în care nu au reuşit să înscrie nici măcar un gol. Pentru municipali urmează trei etape cruciale în care, în mod normal, pot scoate punctaj maxim, 9. În prima dintre ele, la Râmnicu Vâlcea se va deplasa o echipă aflată în mare suferinţă, FC Olt Slatina. Gruparea olteană şi-a propus accederea în turneul de play-off dar până acum nu a reuşit nici măcar un succes şi cu doar trei puncte se află în subsolul clasamentului. „Trebuie să spargem gheaţa, trebuie să marcăm şi să învingem. Nu putem să continuăm cu ghinionul”, spune antrenorul secund al echipei din Zăvoi, Fane Nofitovici. De altfel, tot el va sta pe banca tehnică ca „principal” şi în disputa de sâmbătă care va începe la ora 11.00, în condiţiile în care Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal a luat o decizie absolut ciudată, i-a mai dat lui Erik Lincar încă patru etape de suspendare. Tehnicianul vâlcenilor a fost penalizat în plus cu o amendă de 110 milioane, pentru că şi-a permis să critice arbitrajul din meciul direct cu ACS Poli Timişoara, atunci când a văzut şi cartonaşul roşu.

Le-au luat 10

puncte din 12

În meciurile precedente, CS Municipal a fost echipa mai bună în întâlnirile cu FC Olt Slatina. Gruparea din Zăvoi a reuşit trei victorii din patru posibile, cealaltă partidă terminându-se la egalitate, 0-0. Municipalii au câştigat 10 puncte din 12 posibile, au marcat cinci goluri şi au primit doar unul.

Favoritele au

meciuri uşoare

Cel puţin teoretic, favoritele din Seria de Vest a eşalonului inferior au meciuri uşoare de disputat în această etapă. ACS Politehnica Timişoara a stat în runda precedentă şi acum va întâlni pe propriul teren penultima clasată, FC Bihor Oradea şi în mod normal va câştiga toate cele trei puncte. Metalul Reşiţa va evolua tot acasă, cu Olimpia Satu Mare, o altă formaţie aflată în partea inferioară a clasamentului. În fine, CS Mioveni primeşte vizita echipei Unirea Târlungeni. Singurul meci echilibrat la prim vedere este cel dintre ultima clasată, Şoimii Pâncota şi FC Caransebeş.

Programul etapei:

ACS Poli Timişoara – FC Bihor Oradea

Metalul Reşiţa – Olimpia Satu Mare

CSM Râmnicu Vâlcea – FC Olt Slatina

CS Mioveni – Unirea Tărlungeni

Şoimii Pâncota – FC Caransebeş

Fortuna Poiana Câmpina stă

Clasament:

1. Metalul Reşiţa 6 4 2 0 9-2 14 (+5)

2. Poiana Câmpina 6 3 2 1 9-5 11 (+2)

3. CS Mioveni 6 3 2 1 4-2 11 (+2)

4. Poli Timişoara 5 3 0 2 5-4 9 (+3)

5. Unirea Târlungeni 5 2 1 2 5-5 7 (+1)

6. CS Municipal 6 1 4 1 2-3 7 (-2)

7. FC Caransebeş 5 1 3 1 3-3 6 (-3)

8. Olimpia S. Mare 5 1 1 3 3-5 4 (-2)

9. FC Olt 5 0 3 2 3-6 3 (-6)

10. FC Bihor 5 0 3 1 3-6 3 (-6)

11. Şoimii Pâncota 6 0 3 3 4-9 3 (-6)

Etapa viitoare:

Olimpia Satu Mare – FC Bihor Oradea

FC Olt Slatina – Metalul Reşiţa

Unirea Tărlungeni – CSM Râmnicu Vâlcea

FC Caransebeş – CS Mioveni

Fortuna P. Câmpina – ACS Poli Timişoara

Şoimii Pâncota stă

Ştiri:

Atleţii vâlceni au activitate intensă

Atleţii vâlceni continuă seria competiţiilor. Astfel, urmază cupele de toamnă de la Drăgăşani, care vor avea loc pe data de 12 octombrie, începând cu ora 10.00, sub egida Memorialului Constantin Teofilescu. Pe 18 octombrie, la stadionul din Zăvoi, de la ora 15.00 are loc Memorialul Constantin Diaconescu. „Competiţiile sunt destinate sportivilor legitimaţi dar şi a celor nelegitimaţi. Asociaţia Judeţeană de Atletism şi Asociaţia Sportul Pentru Toţi va acorda premii constând în diplome, medalii şi tricouri”, spune profesorul de la CNMB, Rodica Tomoiagă.

Digi şi TVR se bat pe meciurile CSM-ului

Încă nu s-a stabilit nimic în ceea ce priveşte drepturile de televizare ale meciurilor din eşalonul secund, deja s-a ajuns la jumătate din turul campionatului. „Cu drepturile de televizare trebuie să batem, momentan, pasul pe loc până ridicăm problema ridicată de Consiliul Concurenţei privind legalitatea drepturilor de televizare pentru Liga a doua. Trebuie să depunem documentaţia potrivit căreia Liga poate comercializa drepturile de imagine şi televizare. Pentru a nu încălca prevederile legii privind cedarea acestor drepturi, considerăm că trebuie să facem paşii pe care ni-i impune legea. Trebuie să facem dovada că cluburile au cedat drepturile de comercializare către Ligă. Cluburile pot vinde prin atribuire directă fără licitaţie, dar în situaţia în care vor fi vândute prin Ligă, trebuie să organizăm o licitaţie. Una dintre televiziunile cu care Liga a doua Profesionistă de Fotbal (Digi) a discutat a spus că nu vor cumpara prin atribuire directă drepturile de televizare ci doar se vor prezenta la licitaţie. Vor să cumpere patru meciuri pe etapă şi vor păati 3000 euro pe meci”, spune Auraş Braşoveanu, reprezentantul cluburilor de eşalon inferior în Comitelul Executiv al FRF.