Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

CSM a încurcat lidera

vâlcenii au luat o gură de oxigen în lupta pentru evitarea retrogradării pe terenul orădenilor de la FC Bihor

CS Municipal a părut victimă sigură în meciul de la Oradea cu FC Bihor, mai ales că gruparea vâlceană venea după rezultate foarte slabe înregistrate în ultima perioadă. Cu minus 13 în clasamentul adevărului, sub spectru retrogradării, elevii lui Laurențiu Tudor au început curajos și au ratat o primă ocazie de a marca în minutul 15, atunci când Octavian Vasile a gre șit de puțin ținta și mingea șiutată de mijlocașul vâlcean a trecut pe lângă poarta apărată de Pogacsics. A urmat o perioadă de datonare a ambelor formații dar echilibrul a fost rupt de arbitrul Tarcea care a acordat ușor o lovitură de la 11 metri la intervenția lui Florin Sandu la Chiș. Danci a transformat fără emoții și FC Bihor Oradea a condus cu 1-0, dând impresia că va obține ușor cele trei puncte puse în joc. Cu zece minute înainte de pauză, Florin a mai încercat obținerea unui penalti, a căzut ca-n bazin în careul oltenilor. Tarcea nu s-a compromis total și nu a arătat punctul cu var, dar nici nu i-a acordat cartonașul galben orădeanului, așa cum se impunea. La pauză a fost 1-0, scor mulțumitor pentru cei 4000 de spectatori prezenți la întâlnire. Vâlcenii au început cu mai mult curaj repriza secundă și Tudor a făcut o schimbare inspirată, aruncându-l în luptă pe golgheterul echipei, Balauru. Acesta a executat excelent o lovitură de la colțul terenului în minutul 73 și Vasile a punctat pentru 1-1 cu un șiut sec din interiorul careului. Acesta a fost și scorul final al partidei, chiar dacă CSM ar fi putut chiar să se impună dacă Geantă ar fi fructificat măcar una din cele două ocazii importante pe care le-a avut în final.

Declarații:

„De ce mi-a fost frică nu am scăpat. După șirul de victorii a venit acest egal. Asta se întâmplă când nu fructifici ocaziile avute. Noi am ratat în minutul 46 prin Cigan o ocazie clară de gol, iar ei ne-au dat mai apoi gol din fază fixă. Vâlcea a avut o evoluție bună, a șitiut de ce a venit la Oradea. Jocul nostru mai puțin bun probabil s-a datorat și adversarului, care a practicat un fotbal care nu ne convine, unul defensiv. Nu vreau să mă pronunț legat de penalti-ul pe care l-am avut. Am făcut lucruri bune până acum, nu ne putem opri aici, trebuie să ținem capul sus” Gheorghe Chiș, antrenor principal la FC Bihor Oradea

„Știam că vom avea un meci dificil, felicit jucătorii pentru dăruire, am obținut un punct muncit. Era timpul să aducem puncte și de afară. În acest retur nu am prestat jocul la care ne-am așteptat, dar în schimb am reu șit să facem un meci bun unde ne așteptam mai puțin, la Oradea. Mi s-a părut hilar penalti-ul acordat lui FC Bihor, de cascadorii râsului. La eliminarea antrenorului nostru s-a fluierat fault, dar nu a fost nimic. De la începutul partidei am avut nemulțumiri legate de arbitraj, am simțit o oarecare tentă în favoarea gazdelor” Sorin Bucuroaia antrenpor principal la CS Municipal

Sâmbătă la Ia și

În runda viitoare a eșalonului secund, CS Municipal are de disputat un nou meci dificil, tot în deplasare. Vâlcenii joacă pe terenul ieșenilor de la Politehnica, aflați încă în lupta pentru promovare. Trupa din Moldova rămâne în calcule numai dacă va reu și obținerea celor trei puncte puse în joc. Pentru vâlceni ar fi bun și un rezultat de egalitate care ar mai îmbunătăți pasivul de la adevăr. Lupta pentru promovare din seria a II-a este mai încinsă ca niciodată. Pe primele trei locuri ale clasamentului sunt formațiile Voința Sibiu, FC Bihor și Petrolul Ploiești, toate cu câte 40 de puncte la activ. Șanse de a ajunge în Liga lui Mitică mai au Dacia Mioveni și Politehnica Ia și.

Artimon nu vine

Potrivit zvonurilor, conducerea de la CS Municipal l-ar fi dorit pe Alin Artimon pe banca tehnică pentru sezonul viitor. Finanțatorul Rufă a confirmat intențiile dar a spus că timișoreanul nu a acceptat propunerea pentru că își dorește să rămână acasă cel puțin o perioadă, pentru a fi alături de fiul său care are câteva examene importante de susținut. Artimon a mai antrenat pe CSM în două rânduri. Altfel, Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a aprobat calendarul competițional pentru sezonul viitor. Prima etapă a Ligii a II-a este programată la 20 august, iar ultima la 2 iunie 2012. În ceea ce privește Liga a III-a, prima etapă va avea loc la 19 august și ultima la 1 iunie 2012. Liga I va începe în data de 22 iulie și se va încheia la 19 mai 2012, informează site-ul oficial al FRF. Turul ediției 2011/2012 a Ligii I se va încheia la 10 decembrie, când se va disputa etapa a XVIII-a. Supercupa României – Timișoreana va avea loc la 17 iulie. Meciurile din 16-imile de finală ale Cupei României-Timișoreana, ediția 2011-2012, se vor disputa la 21 septembrie, iar finala competiției va avea loc la 23 mai 2012. Comitetul Executiv a mai decis convocarea Adunării Generale ordinare a FRF pentru data de 9 mai, la ora 10.00, la Casa Fotbalului.

Vlad Soare