Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Anja a fost demisă! A revenit Voina!

selecționerul este la a doua încercare la campioana României după ce în sezonul trecut a ajuns în finala Ligii Campionilor

Înfrângerea Oltchimului din meciul cu Itxako Estella din etapa a patra a Ligii Campionilor a provocat un adevărat cutremur în sânul campioanei României la handbal feminin. Anja Addersen fusese adusă la Râmnicu Vâlcea până la vară, dar toată lumea vorbea despre o prelungire a contractului până la trei sezoane. După două victorii și două înfrângeri, dintre care una pe propriul teren, conducerea campioanei României nu a mai avut răbdare nici măcar până la vară și contractul danezei a fost reziliat. Anja s-a întors în Danemarca și Oltchim a rămas cu patru puncte la active în Grupa 1 principală și șianse minime de a mai prinde semifinalele. Andersen a declarat în aeroport că au fost probleme de comunicare între banca tehnică și conducere. „Dacă eu șitiam că cei din conducere vor încă din acest sezon Liga Campionilor, pe mine nu m ă mai prindeați prin România. Mie mi s-a spus că  se dorește formarea unei echipe puternice care în sezonul viitor să se bată pentru trofeul pus în joc. Oricum, nu regret perioada scurtă petrecută în România. A fost cea mai frumoasă perioadă pentru mine, din momentul în care antrenez. O să țin legătura cu fetele, mi-au intrat la suflet. Am plâns și eu și ele în momentul în care le-am anunțat că voi pleca. Personal nu șitiu ce voi face, probabil mă voi implica într-un nou proiect sportiv. Poate fi la handbal, poate fi la fotbal, poate fi la baschet sau alt sport. Interesant este că Anja Andersen a părăsit România exact în timpul în care și Marius Lăcătuș, fostul antrenor al Stelei, pleca spre Spania. Presa daneză a comentat cu ironie modul în care conducerea de la Oltchim s-a purtat cu Anja Andersen. „Se întâmplă foarte rar ca Anja Andersen să fie acuzată că nu șitie handbal. Totu și, acesta este unul dintre motivele prin care oficialii de la Vâlcea și-au motivat decizia de a o demite. Performanțele nesatisfăcătoare din Liga Campionilor și stilul de antrenamet neînțeles de români i-au determinat pe români să o dea afară, după doar o lună, pe celebra Anja Andersen.”

Voina a acceptat să ajute

În numai o zi, conducerea de la Oltchim a reu șit să-I găsească înlocuitor Anjei Andersen. După câteva runde de negocieri, Radu Voina a acceptat să se întoarcă și să încerce o calificare miraculoasă în semifinale. Inițial, selecționerul nu a dorit să și pună semnătura pe un nou contract. „Ar fi fost bine ca Anja să nu fie demisă, să fie lăsată până la finalul sezonului.” Până la urmă, după insistențele managerului Constantin Roibu și ale președintelui FRH, Cristian Ga]u, selec]ionerul a venit la Râmnicu Vâlcea și va sta pe banca tehnică a campioanelor în meciurile de la Cluj, din campionat și de la Podgorica din Liga Campionilor. „M-am gândit și la binele naționalei, în condițiile în care o mare parte a handbalistelor de la lot vin de la Oltchim. Președintele Gațu a avut un rol important pentru că a acceptat această mutare, eu am contract cu naționala.” Voina crede că mai sunt șianse de calificare, chiar dacă sunt foarte mici: „Va fi foarte greu, dar nu imposibil. Mergem la Podgorica să ne jucăm șiansa.”

Ionela Gâlcă revine în lot

Campioana României joacă joi, de la ora 17:30, în deplasare, meciul din etapa a 19-a a Ligii Na]ionale, împotriva echipei „U” Jolidon Cluj, urmând ca vineri să plece cu autocarul la Budapesta, iar de acolo, cu avionul, spre Podgorica. Oltchim Râmnicu Vâlcea va întâlni, duminică, de la ora 20:30, în cea de-a cincea manșă din grupele principale ale Ligii Campionilor, pe Buducnost. Radu Voina a stabilit și lotul de 16 jucătoare care va face deplasarea atât pentru meciul din campionat, cât și pentru cel din Liga Campionilor. Cristina Neagu, Mihaela Smedescu, Iulia Managarova, Gabriela Szucs, Adriana Å¢ăcălie și Clara Vădineanu nu se află pe lista hanbalistelor pe care selecționerul României va conta în cele două partide.

Din lotul de 16 jucătoare, doar 14 vor fi trecute pe foaia oficială de joc la meciul de la Cluj, dar și la cel de la Podgorica. În lot revine astfel Ionela Gâlcă, handbalistă care nu a fost tocmai pem planul danezei Anja Andersen, care a lăsat-o în tribună la două meciuri foarte importante. Potrivit zvonurilor, Ionela ar fi fost decisă să plece de la Oltchim Râmnicu Vâlcea în cazul în care Andersen ar fi rămas antrenor principal. Lotul Oltchimului pentru cele două partide: Portari: Talida Tolnai, Tereza PÅ’slaru

Extreme: Adriana Nechi]a, Ramona Farc’u, Iulia Curea, Valentina Elisei

Linia de 9 m: Patricia Vizitiu, Melinda Geiger, Valeria Beșe, Adina Fiera, Eliz Ozel, Anastasia Pidpalova, Steluța Luca, Roxana Han

Pivoți; Ionela Stanca, Oana Manea

Tratative cu Târcă și Mu și?

Potrivit zvonurilor, Oltchim a puratat tratative și cu alți tehnicieni români. Președintele chimist, Ioan Gavrilescu, a dezmințit această ipoteză: „Nu s-a mai discutat cu nimeni. Am decis ca în cazul în care Voina nu ar fi acceptat, Relu Roșca ar fi fost numit antrenor principal și așa mergeam până la vară. În opinia mea, șiansele de calificare sunt de 1%. Prin venirea lui Radu ele au crescut undeva la 10%.”

Ultima șiansă, la Podgorica

Pentru a mai prinde un loc în semifinale, Oltchim are o singură variantă o victorie pe terenul campioanei din Muntenegru, Buducnost Podgorica. Chimistele mai pot spera și într-un rezultat de egalitate, dar atunci sunt nevoite să se impună în ultima etapă, de la Krim Ljubljana. O înfrângere pe terenul lui Buducnost le anulează șiansele elevelor lui Radu Voina. Forța campioanei din Muntenegru stă în principal în linia de nouă metri acolo unde Bojana Popovic și Katarina Bulatovic fac legea. În cealaltă partidă a etapei, Itxako Estella joacă pe propriul teren cu Mercator Ljubljana și o victorie este echivalentă cu accederea în faza semifinalor Ligii Campionilor, o performanță fantastică a campioanei Spaniei care a ajuns în premieră în grupele principale ale competiției.

Eto Gyor și Larvik sunt calificate

Dacă în grupa Oltchimului situația este încă destul de complicată, în cealaltă serie totul este clar. ETO Gyor și Larvik sunt deja calificate în faza semifinalelor. Campioana Ungariei va termina grupa pe prima poziție a clasamentului în timp ce nordicele și-au asigurat, deja, locul secund al ierarhiei.

Rezultate

Krim Buducnost 36-40

Oltchim Itxako 22-25

Clasament

1. Itxako Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â   Â Â Â Â Â  3       0       1       108-103     6

2. Buducnost                 Â Â Â Â Â  2       0       2       118-117     4

3. Oltchim                      Â Â Â Â Â  2       0       2       99-98                   4

4. Krim Lujbljana            Â Â Â Â Â  1       0       3       122-129     2

Mai sunt de disputat

Etapa a V-a

Itxako Krim

Buducnost Oltchim

Etapa a VI-a

Krim Oltchim

Buducnost – Itxako

Grupa 2

Rezultate

Dinamo Larvik 23-32

Leipzig ETO Gyor 24-29

Clasament

1. ETO Gyor                  Â Â Â Â Â   Â Â Â Â Â  0       0       105-8  Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â  8

2. Larvik                         Â Â Â Â Â  3       0       1       83-69                            6

3. Dinamo                      Â Â Â Â Â  1       0       3       92-121                 2

4. Leipzig                       Â Â Â Â Â  0       0        Â Â Â Â Â  90-105                 0

Mai sunt de disputat

Etapa a V-a

Larvik Leipzig

Gyor Dinamo

Etapa a VI-a

Leipzig Dinamo

Gyor – Larvik

Vlad Soare