Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Vâlcenii îşi aruncă copiii în centrele statului

SĂRĂCIE SAU INDIFERENŢĂ. Conducerea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului Vâlcea se confruntă cu o situaţie fără precedent: vâlcenii îşi aruncă, fără regrete, copiii în centrele de plasament ale statului. O parte dintre ei au renunţat chiar şi la drepturile părinteşti.  Cei care nu au renunţat îi folosesc pe post de puşculiţă şi sar cu cuţitul la gâtul asistenţilor sociali pentru a-şi apăra singura sursă de venit…alocaţia copiilor. Iubirea lor se reduce strict la cuantumul alocaţiei oferite de stat pentru creşterea copiilor şi nu pentru exploatarea  lor. Vâlcenii s-au săturat să-şi mai crească copiii şi-i oferă gratis cui vor să-i crească, fie statului, fie rudelor dispuse să-şi asume această responsabilitate. Inevitabil, inconştienţa lor aglomerează la refuz centrele de plasament.  Roxana Radu, director adjunct al DGASPC Vâlcea, susţine că fenomenul a luat o amploare neaşteptată, numărul cazurilor depăşind cu mult capacitatea centrelor. ,,S-au înmulţit foarte mult cazurile instituţionalizare a copiilor în centrele statului. Toate centrele sunt pline, până şi asistenţii maternali sunt foarte solicitaţi. Aproape zilnic avem doi, trei copii abandonaţi de părinţi. Ieri, am preluat în plasament doi copii din Ioneşti, fetiţă şi băiat, cu vârste cuprinse între 4 şi 5 ani, pentru că nu erau îngrijiţi corespunzător. Mama părăsise domiciliul, iar tatăl, rămas singur, avea un program de lucru de la 9 la 17, timp în care copiii erau lăsaţi  singuri, închişi într-o cameră insalubră. După anchetă, tatăl a fost de acord să-i dea la stat pentru că nu se putea ocupa de ei. Din fericire şi mama a fost de acord, astfel trebuia să solicităm ordonanţă. Alţi doi copii, cu vârste între 2 şi 3 ani, au fost plasaţi la unchiul patern. În prezent, avem în îngrijire, în centrele de plasament, 496 de copii, iar la asistenţii maternali –  547, unii au şi câte trei copii în îngrijire”,  a precizat directorul adjunct al DGASPC Vâlcea. Condamnaţi la o viaţă de câine Cazul celor patru copii este unul fericit, părinţii fiind de acord cu instituţionalizarea lor, dar au fost cazuri când asistenţii sociali au fost ameninţaţi cu cuţitul atunci când au intervenit în cazurile de risc major. Roxana Radu susţine că aceste situaţii ar fi putut fi evitate dacă  legislaţia din domeniu ar permite preluarea copiilor fără acordul părinţilor. ,,Ar trebui ca în situaţiile de risc maxim să putem să luăm copiii fără acordul părinţilor, cum se întâmplă în celelalte state civilizate, nu să stea mama cu cuţitul la gâtul asistentului social, cum se întâmplă la noi. Legislaţia actuală nu ne ajută deloc. Noi mergem cu poliţia în aceste acţiuni, dar şi ei sunt îngrădiţi, au voie să ne însoţească până la uşă, de acolo suntem pe cont propriu. Noi avem dreptul să intrăm, dar nu-i putem lua decât cu acordul părinţilor, chiar dacă copiii se află într-o situaţie de risc major”, a mai spus directorul Roxana Radu. Deocamdată, sărăcia lucie şi indiferenţa părinţilor a rezolvat această problemă, dar pe o perioadă scurtă de timp şi doar în anumite cazuri. Din păcate, mulţi dintre copiii săracilor sunt ţinuţi acasă pentru alocaţia oferită de stat, suma respectivă reprezentând singura sursă de venit a adulţilor. Şi totul din cauza unei legi şchioape care conferă părinţilor  multe drepturi şi prea puţine obligaţii. DANA NEDESCU