Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Senatorul Cotescu vrea angajări în sănătate

Printr-o interpelare adresată primului ministru, Victor Ponta, senatorul PNL, Adrănel Cotescu, se arată interesat de soarta deblocării posturilor din sistemul de sănătate. Adrănel Cotescu îi solicită premierului să i se comunice care este stadiul demersurilor pentru scoaterea la concurs a posturilor din sănătate în ce măsură, în anul 2014, se vor găsi soluţii pentru deblocarea posturilor şi din alte domenii şi care sunt considerate prioritare.

„Printr-o serie de acte normative, în urmă cu 3 ani au fost suspendate angajările pentru posturile din administraţia publică locală. Ulterior, prin OUG23/2011 pentru modificarea şi completarea art. 22 din OUG 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, s-a permis angajarea unei persoane doar în condiţiile existenţei unui număr de 7 locuri libere.

În ceea ce priveşte posturile unice, deşi ocuparea lor este permisă de lege, condiţia primirii aprobării de la minister şi cea a includerii în bugetele locale, transformă acest proces într-unul anevoios, în final fiind afectată buna funcţionare a sistemului bugetar.

Soluţiile ar consta în aplicarea metodei angajării unei persoane la 1 post liber şi simplificarea procedurii de angajare pentru posturile unice.

În şedinţa din 27 noiembrie 2013, cabinetul pe care îl conduceţi a decis deblocarea unui nr. de 1.124 de posturi din sistemul de sănătate, pentru medici din toate specializările, asistente şi moaşe” – se arată în interpelare.