Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Mihai Sporiş a trecut la PNL

Senatorul Emilian Frâncu, liderul interimar al organizaţiei municipale Râmnicu Vâlcea, a  anunţat săptămâna trecută  că PNL Vâlcea a făcut o nouă achiziţie: Mihai Sporiş, membru fondator al Forumului Cultural Vâlcean.

Mihai Sporiş  se află la a treia încercare, a intrat în politică ca membru PD, unde a deţinut şi funcţia de vicepreşedinte până în momentul preluării partidului de către Traian Băsescu, când a plecat din partid. După experienţa din PD s-a înscris în PSD, pentru că avea o doctrină social-democrată şi promitea promovarea  valorilor. A ajuns vicepreşedinte al PSD şi consilier judeţean pe lista acestui partid şi a renunţat la amândouă în plin mandat, pentru că liderii de atunci aveau tendinţe dictatoriale. Sporiş spunea, iar activitatea sa politică a confirmat, că nu a umblat niciodată după funcţii, le-a obţinut mereu, dar a renunţat la ele în momentul în care formaţiunile politice s-au îndepărtat de principiile de bază care au stat la formarea lor. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Forumul Cultural Vâlcean, unde, deşi este membru fondator, a renunţat să mai activeze din cauza deciziei luate în primăvara acestui an când ceilalţi membri din conducere au propus acordarea titlului de ,,Cetăţean de Onoare” primarului Mircia Gutău, o decizie care s-a dovedit a fi mai mult decât controversată. Sporiş speră ca PNL să nu-i ofere surprize neplăcute în ceea ce priveşte promovarea nonvalorilor, mai ales că senatorul Emilian Frâncu a afirmat de nenumărate ori că  PNL a promovat întotdeauna valorile, o afirmaţie contrazisă de realitate. În mandatul trecut, liderul PNL a numit în fruntea deconcentratelor  persoane care nu au confirmat profesional, gest pe care l-a regretat oficial la sfârşitul mandatului. Mihai Sporiş încă mai speră, după aproape 20 de ani de politică,  că un partid va promova profesioniştii în schimbul celor care sponsorizează campaniile electorale.

DANA NEDESCU