Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ILIE FÂRTAT, numele şi „pronumele” CARE ESTE!

Primarul oraşului Horezu, Ilie Fârtat, este un liberal cu ştate vechi şi este cunoscut ca un apropiat al liderului Cristian Buican. Colegii săi de partid spun despre acesta că are o atitudine arogantă, de parcă ar fi avut cel puţin 4 mandate de primar la activ şi că se visează pe cai mari în politică.

Ultima trăsnaie a lui Fârtat datează de cel mult o săptămână şi, conform surselor noastre, i-a lăsat pe liberalii prezenţi cu gura căscată: Primarul din Horezu îi dădea lecţii de cultură deputatului Traian Dobrinescu, spunându-i acestuia să preia câteva iniţiative de-a lui pentru a le susţine în Camera Deputaţilor.

Unii spun despre Traian Dobrinescu ar fi într-o ureche, că vorbeşte mult şi că uneori se pierde esenţialul, însă, niciodată despre deputatul Dobrinescu nu s-ar spune că nu este un adevărat om de cultură şi care chiar stăpâneşte limba română. Aşa că, sugestiile venite din partea unuia care pronunţă „duminecă” în loc de „duminică” sau „pronume” în loc de „prenume” sunt de prisos, ca să nu spunem degeaba.

Mai bine, Ilie Fârtat ar lăsa cultura în pace şi s-ar preocupa de problemele sale pe care le are în interiorul PNL Horezu, unde se pare că nu mai este dorit ca lider, dar şi de cele penale.

Este cunoscută situaţia sa, el fiind deja trimis în judecată pentru fals intelectual în formă continuată. Edilul PNL, Ilie Fârtat, este acuzat că ar fi facilitat obţinerea unui contract al Primăriei Horezu de către firma Sacomet, administrată de Florin Nicolaescu, prin ştergerea unei datorii a societăţii respective către bugetul local, o datorie de peste 200.000 lei, adică 2 miliarde de lei vechi.