Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămâna pe scurt – de la lume adunate, 9 decembrie 2013

• Câtă josnicie politică să afirmi că preşedintele ţării este bolnav psihic • O altă belea • Toată familia Mitu intră în afaceri cu primăria Râmnicului • Verificând acuzaţiile proferate de un confrate de-al său (căruia încă nu-i dezvăluim numele), împotriva unui preot vâlcean – PC Mirel Dicui • Fostul patron de televiziune Emilian Frâncu se transformă în critic de film documentar • Împotriva voinţei lui Cristian Buican, soţia lui, Rodica Buican, a fost validată la ultima şedinţa a BPT-ului liberal pentru a ocupa funcţia de inspector şef adjunct al IŞJ Vâlcea

• Câtă josnicie politică să afirmi că preşedintele ţării este bolnav psihic. Numai comuniştii şi dictatorii făceau aşa ceva – îi scoteau nebuni pe adversarii politici. Numai un incapabil politic ca Ilie Sârbu poate să facă astfel de afirmaţii şi acuzaţii. „Nebunia” lui Băsescu este singura cale de a-l da jos, în momentul ăsta. Este singura carte pe care o mai poate juca PSD-ul. Ilie Sârbu a absolvit teologia la Caransebeş şi după aceea a servit Securitatea, făcând călătorii în Elveţia, făcând parte cică dintr-o delegaţie ecumenică. Apoi, s-a plimbat prin Anglia, chipurile, ca să înveţe engleza şi chiar prin Germania, în timpul dictaturii lui Ceauşescu, când oamenii de rând nici nu visau să treacă graniţa spre vest.

• O altă belea. Se afirmă că dacă preşedintele nu va promulga legea Referendumului în termenul de 10 zile, preşedinţii celor două Camere – Zgonea şi Antonescu – vor prelua atribuţiile preşedintelui şi vom semna această lege. Vai, vai, vai… Mă şi mir că mai trimit legi spre promulgare la preşedinte! De ce nu le faceţi voi pe toate, măi nea manivelă Zgonea, că tu eşti ăla care te împăunezi? Vreţi să faceţi anchete judiciare, substituindu-vă justiţiei, vreţi să vă promulgaţi singuri legile şi vreţi să legiferaţi acţiunile executivului. Nici nu e de mirare că vreţi să fiţi consideraţi un fel de supermani, să aveţi imunitate, să nu vă atingă conflictul de interese sau incompatibilitatea, să nu vă fie controlate averile. Pregătiţi legi pentru toate „inconvenientele” astea. O să le votaţi şi promulgaţi singuri, nu? Sculer matriţerul ăsta de Zgonea, analfabet notoriu cu facultate la seral, terminată după 7 ani de chin, se face că nu cunoaşte legea şi Constituţia. Mai mult, minte de rupe. Exact cum face şi stăpânului lui, Plagiatorul mitoman. Toa’şu comunist Zgonac, preşedintele n-a refuzat niciodată să-şi îndeplinească atribuţiile şi obligaţiile ce-i revin prin Constituţie. Nu-ţi face iluzii, Marinarul va semna această lege anti-democratică exact pe data de 14 decembrie, ora 23.59! Ca să muriţi de ciudă voi, infractorii USL. Şi nu uita, Zgonacule, că ticăloşia asta cu pragul de 30 la sută se va întoarce, într-o bună zi, împotriva voastră, a infractorilor uslinoşi.

• Toată familia Mitu intră în afaceri cu primăria Râmnicului. Mai nou, Damian Mitu, „copilul de suflet” al primarului Frâncu, şi-a introdus şi sora în afaceri pe banul public. Mare ne-a fost uimirea când am văzut că Primăria Râmnicului a apelat la agenţia de modeling a surorii lui Mitu, pentru ca invitaţii din lumea boxului, în special „Moşul” Leonard Doroftei, să fie primit cu pâine şi sare de anumite domnişoare, îmbrăcate în costume populare.

• Verificând acuzaţiile proferate de un confrate de-al său (căruia încă nu-i dezvăluim numele), împotriva unui preot vâlcean – PC Mirel Dicui, publicate în numărul trecut, am constatat că acesta nu se face vinovat de ridicarea a 600 de saci de ciment de la firma DAMILA pe parohia „Sf. Andrei”, din Rm. Vâlcea. Din extrasul de cont care cuprinde livrările către parohie, în perioada 2000-2013, nu apare nici o factură cu cantitatea reclamată (ba, nici facturi de 300 de saci, cum ni s-a spus ulterior) şi pe majoritatea facturilor apare semnătura preotului titular al parohiei amintite – Barbu Laurenţiu sau a unui şofer-delegat agreat de conducătorul parohiei şi niciodată a preotului reclamat. Aşadar, calomnierea preotului Dicui s-a făcut din meschinărie şi interes, pentru ca intoxicarea să-şi atingă scopul, adică schimbarea acestuia de la biserica „Sf. Andrei” şi, pentru ca, în locul său, să fie adus un alt preot, rudă a informatorului. Noroc că preotul Dicui a contracarat minciuna şi, adresându-se episcopului Lovişteanu, i-a cerut acestuia să facă o anchetă administrativă pentru lămurirea situaţiei. Dar mai înaintea acestora am făcut-o noi, concluzionând că în acest caz preotul nu este vinovat. Doar calomniat! Din informaţiile noastre, „conjuraţii” îi şi aranjaseră acestuia mutarea de la biserica „Sf. Andrei”, din Rm. Vâlcea la parohia din Jiblea Veche. Cu siguranţă, destoinic şi cutezant cum îl ştim, episcopul Lovişteanu nu va cădea în cursa ieftină întinsă de un subordonat de-al său!

• Ascultat în primă audiţie, la inaugurarea modernizării sălii de box de la CSM Rm. Vâlcea, imnul Râmnicului, de fapt, una dintre variante, a sunat ca un fel de melodie populară pe ritmuri de manele. Din păcate, vocea profesionistă a lui Dumitru Miuţă nu a reuşit să salveze imnul, care, conform părerii generale a celor prezenţi, a fost un eşec. Singurul încântat de prestaţia lui Miuţă, a fost, fără îndoială, primarul Râmnicului, care a fost numai zâmbete şi a aplaudat furtunos la final. Dacă tot avem nevoie de un imn al oraşului, poate că el ar trebui să reflecte cu adevărat valorile acestui oraş, asta ca să mai uităm cum ne gratulează unii, numind Râmnicul „Hackerville” sau, mai nou, „Spagărville”.

• Fostul patron de televiziune Emilian Frâncu se transformă în critic de film documentar. Deşi licitaţia de promovare a potenţialului turistic şi cultural al Râmnicului a fost câştigată fără drept de apel de o firmă din alt judeţ, edilul-şef din Râmnicu Vâlcea strâmbă din nas la vederea filmuleţelor de prezentarea municipiului. „Râmnicul să fie prezentat cum se cuvine, nu doar din punct de vedere edilitar, dar şi uman”, a solicitat primarul din Râmnicu Vâlcea. Pentru a rezolva problema, Frâncu l-a băgat în schemă pe Iulian Margu, noul său asociat din proiectul de fuziune tv Vâlcea 1 – Etalon. Margu are sarcina de a selecta viitoarele producţii ce vor prezenta municipiul, fiind brusc instalat în funcţia de consilier-onorific pe probleme de audiovizual. Pe cei doi îi leagă o mai veche amiciţie, dar şi veriga Tudor Şindrilaru, prin care SC Etalon Plus SRL, firmă administrată de Margu mulgea câteva mii de euro anual din bugetul ABA Olt, unde Şindrilaru deţinea funcţia de director general, sub scuza efectuării unor „servicii culturale”.

• Împotriva voinţei lui Cristian Buican, soţia lui, Rodica Buican, a fost validată la ultima şedinţa a BPT-ului liberal pentru a ocupa funcţia de inspector şef adjunct al IŞJ Vâlcea. Se pare că doamna în cauză este foarte apreciată de membri liberali, lucru care nu are nicio legătură cu faptul că este soţia preşedintelui PNL Vâlcea. Propunerea a venit din partea deputatului Traian Dobrinescu, şi cu toată opunerea lui Buican, s-a trecut la vot. Buican şi câţiva apropiaţi de-ai lui s-au abţinut sau au votat împotrivă, însă propunerea a avut majoritate, fiind considerată oportună. Aşadar, în câteva zile, Rodicăi Buican îi va veni numirea de la Bucureşti, ministrul Pricopie, aşteptând doar un nume de la Vâlcea pentru a semna ordinul.