Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Solistul de la Vunk a devenit tătic de fetiţă

Partenera de viaţă a lui Cornel Ilie, solistul de la Vunk, a născut. Anunţul a fost făcut pe contul său de socializare de pe facebook.

Cornel Ilie este un împlinit din toate punctele de vedere pentru că este un bărbat iubit, are o carieră de invidiat şi mai nou este şi tată de fată. Vedeta a vrut să împărtăşească această bucurie cu toţi prietenii săi, astfel a postat un mesaj pe contul său de socializare:

„15.11.15, ziua în care am devenit tătic!
Ziua în care am aflat cum 3 kilograme şi ceva şi câţiva centimetri înseamnă tone de fericire şi kilometrii de zâmbete.
Ziua în care am văzut că doar o femeie poate face cu adevărat miracole, că până şi în alfabet litera M de la mama este cu mult înaintea literei T de la tată.
Ziua în care am înţeles că lumea asta nu mai este doar o lume, ci lumea fetiţei noastre.
Ziua în care ziua şi noaptea încep să nu se mai măsoare după ceas, ci după momente, amintiri, speranţe, temeri, reuşite şi vise.
Ziua în care am văzut cu ochii mei Împlinirea. A mamei, în primul rând. A noastră, a părinţilor ei, Eliza şi Cornel.
Ziua Z, ziua în care s-a născut Zara Ecaterina, fetiţa noastră iubită!”.