Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Dosarul Nana face cale întoarsă la Parchet

Atât de bine a fost instrumentat celebrul Dosar Nana, în care apare numele Băsescu, încât magistraţii au decis să îl restituie către procurori. Cauza a fost trimisă în judecată în luna mai a anului 2015, cei care s-au ocupat de acest dosar fiind procurorii Parchetului General.

Numai că, acum, la aproape trei luni de la trimiterea cauzei pe rol, judecătorii Tribunalului Călăraşi au luat decizia de a întoarce dosarul la Parchetul General. Trebuie menţionat totuşi că decizia magistraţilor nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel de către procurori.

După cum bine se ştie, în Dosarul Nana au fost trimişi în judecată 11 inculpaţi, care sunt acuzaţi de comiterea infracţiunilor de conflict de interese, abuz în serviciu, fals în înscrisuri oficiale sau fals în înscrisuri sub semnătură privată. Mai mult, procurorii au pus sub sechestru zeci de hectare de teren, printre care şi pământul Ioanei Băsescu, fiica fostului preşedinte al României, Traian Băsescu.