Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Un vâlcean trage tare să intre în Guiness Book cu cea mai completă enciclopedie auto

Ionuţ Vasilescu a lansat primul volum din „The most complete car encyclopedia”. Seria va avea 70 de volume

Peste 10.000 de mărci auto şi 50.000 de modele de autoturisme lansate de-a lungul timpului. Aceasta este colecţia strânsă într-o bază de date de Ionuţ Vasilescu, un tânăr vâlcean, în vârstă de 35 ani, pasionat de automobile. Primul volum al seriei „The most complete car encyclopedia” a ieşit deja de sub tipar în două variante: color, cu coperţi cartonate, la un preţ de 100 $, în timp ce varianta alb-negru a ediţiei este pusă în vânzare la 30 $. Seria integrală a enciclopediei va avea aproximativ 70 de volume, Ionuţ propunându-şi să scoată câte un volum la două luni. În aproximativ 10 ani tânărul speră să îşi facă intrarea în Guiness Book. Ultima enciclopedie auto considerată ca fiind de referinţă mondială şi în acest moment a fost editată în anii ’80 de către un american. Aceasta are 800 de pagini şi prezintă 4000 de modele de autoturisme.

Muncă de Sisif

Surprizele de la gumele Turbo au fost cele care l-au aruncat pe Ionuţ Vasilescu în lumea pasionaţilor de automobilism.”Nu cred să nu fi fost tânăr de vârsta mea care să nu fi colecţionat seria de surprise cu maşini de la gumele Turbo. Era o manie naţională. După ’90 au început să apară şi pe la noi reviste de profil şi m-am apucat să fac fişe pentru fiecare producător în parte. Acum doar aranjez această bază de date în pagină şi actualizez cu ce mai apare nou în domeniu. Dimineaţa mea începe cu o oră alocată citirii mailurilor de la producătorii auto care mă înştiinţează ce mai apare nou. Apoi îmi duc fiul la şcoală, îmi rezolv problemele din casă, iau copilul de la şcoală şi mă dedic lucrului la următoarele volume. Nu,nu am absolvit o facultate tehnică. Am două facultăţi: finanţe-contabilitate şi dreptul. Istoria automobilului a fost doar un hobby, dar uite că am ajuns să câştig bani din această pasiune. După ce voi încheia enciclopedia cred că pot candida liniştit la Guiness Book”, susţine Ionuţ Vasilescu. Enciclopedia sa este structurată pe patru segmente auto: modele de serie, concepte şi prototipuri, maşini de curse şi coach build. Pentru a nu rata modelele unicat, Ionuţ a fost nevoit să apeleze inclusiv la colaboratori de pe alte continente. „Cel mai constant este un fotograf din Brazilia care participă la târgurile auto din America de Sud. L-am rugat să îmi trimită imagini şi detalii tehnice ale modelelor unicat pentru a nu rata nimic. Da, este o muncă de Sisif. Gândiţi-vă că numai în China, la această oră, există 500 de producători auto”, explică autorul celei mai complete enciclopedii auto. În primul volum, care include modele de la Aa la Al, numai Alfa Romeo ocupă 120 de pagini.

Căutat din toate colţurile lumii

După mai multe refuzuri primite din partea editurilor mari din România, tânărul vâlcean a decis să îşi editeze enciclopedia pe speze proprii şi să o pună la vânzare prin intermediul internetului. „Am găsit o editură în Sibiu care a acceptat să îmi scoată volumele periodic în tiraje mici. Nu ştiam dacă risc sau nu, dar se pare că am succes. Primesc comenzi din Statele Unite, din America de Sud, din Australia etc. De săptămâna trecută, volumele au intrat şi în rafturile librăriilor Mihai Eminescu şi Alexandria din Capitală, iar în ianuarie 100 de exemplare ale primului volum vor fi expuse la Motor Books,o librărie din Londra. Numai din vânzarea cărţilor în capitala Marii Britanii voi avea un profit de peste 3500 de dolari. Pe comenzile on-line vând cam 20-25 de exemplare la o săptămână, o săptămână şi jumătate. Preţul tiparului este de 20% din valoarea unui exemplar. Da, în momentul în care voi scoate şi celelalte volume probabil voi avea vânzări mai mari. Ce mi s-a părut inedit a fost faptul că din Bucureşti, două persoane mi-au cerut câte două exemplare din primul volum. Unul pentru a-l ţine în bibliotecă, altul cu autograf pentru a-l vinde în câţiva ani. Probabil că dacă voi intra în Guiness Book valoarea unui volum cu autograf din prima ediţie va creşte semnificativ”, mai spune Ionuţ Vasilescu. Profitul la vânzările on-line ajunge la 70 $, în timp ce pe lanţurile de librării acesta scade la aproape jumătate. Cu toate acestea, Ionuţ nu îşi face prea multe griji, banii din vânzarea enciclopediei îi asigură un trai decent, iar veniturile viitoare promit să fie mai mult decât satisfăcătoare. Tânărul conduce acum un Daewoo Espero, dar speră ca veniturile viitoare să îi permită să îşi cumpere modele de serie americane din anii 60-70, la care visează încă din copilărie.