Luni, 11 decembrie a.c., pe tronsonul cuprins între kilometrul 1+500 – 3+100 al DJ 703N Berislăveşti – Dângeşti – Releu Cozia, s-au executat lucrări de consolidare şi turnare covor asfaltic. Pentru a se asigura că lucrările merg pe făgaşul normal, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, împreună cu directorul RAJDP Vâlcea, Nicolae Vălimăreanu, s-au deplasat în comuna Berislăveşti ca să verifice dacă drumul asigură condiţiile optime şi de siguranţă în trafic pentru cei care tranzitează zona.
„Astăzi, pe tronsonul cuprins între kilometrul 1+500 – 3+100 al DJ 703N Berislăveşti – Dângeşti – Releu Cozia, se execută lucrări de consolidare şi turnare covor asfaltic.
Pentru a mă convige că vremea nu pune în pericol calitatea lucrărilor şi că drumarii îşi pot duce la bun sfârşit munca, astfel încât drumul să asigure condiţii optime şi siguranţă în trafic celor care tranzitează zona, m-am deplasat în comuna Berislăveşti, însoţit de directorul RAJDP Vâlcea, Nicolae Vălimăreanu.
Le mulţumesc drumarilor vâlceni, care se străduiesc să finalizeze lucrările începute pe acest sector de drum, chiar dacă vremea nu a fost deloc prietenoasă cu aceştia” a declarat Constantin Rădulescu, preşedinte Consiliul Judeţean Vâlcea.
Lasă un comentariu