Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: arhiva Vocea Valcii

DECIZIE de ultimă oră a ex-primarului EMILIAN FRÂNCU din ÎNCHISOARE

Foto: arhiva Vocea ValciiDeşi familia şi prietenii fostului primarul al Primăriei Râmnicu Vâlcea aşteptau ca Emilian Frâncu să fie eliberat din penitenciar, în urma cererii acestuia de întrerupere a executării pedepsei, situaţia a luat altă turnură.

Ex-edilul Frâncu a luat decizia de a-şi retrage cererea de întrerupere a pedepsei şi să-şi execute şi restul zilelor pe care le mai are de petrecut în spatele gratiilor. „Ia act că petentul Frâncu Emilian Valentin şi-a retras cererea privind întreruperea executării pedepsei. In baza art. 275 alin. 2 c.pr.pen obligă petentul la plata sumei de 550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 30.09.2015” – se arată pe site-ul Tribunalului Bucureşti, acolo unde se judeca cererea de întrerupere a pedepsei.

După cum bine se ştie, Emilian Frâncu are mari probleme de sănătate, el suferind o operaţie dificilă la coloană, iar condiţiile din penitenciar i-au agravat starea. De aceea, el a solicitat să-i fie întreruptă pedeapsa. Numai că, de la începutul anului şi până în prezent, magistraţii au fost nevoiţi să amâne cauza de mai multe ori pentru că penitenciarul nu a instanţei raportul de expertiză medico – legală a lui Frâncu. În final, aşa cum spuneam, fostul primar al municipiului Râmnicu Vâlcea a decis să-şi retragă el cererea.