Efectuată de delegaţia PNL din CJ la CET Govora.
Ora 11 – Oaspeţii sunt aşteptaţi la Poarta 1.
Ora 12 – Oaspeţii sunt recuperaţi de la Poarta 2.
Ora 12.30 – Dejun oficial, câte doi mici la discreţie, pufuleţi şi băutură carbogazoasă de la robinet, deoarece suntem un CET sărac. Atmosfera va fi întreţinută de către stewardesele Mimi si Cici, care se vor lăsa ciupite de fund şi de alte alea, vor râde zgomotos şi vor spune bancuri deochiate, dar, atenţie, nu sunt admise bancuri cu PENELIŞTI.
Ora 13 – Când, în fine, înalţii oaspeţi PNL au priceput bancurile se face turul obiectivului, dar atenţie la lucrurile care pot fi băgate în geantă, sub haină sau în buzunare că nu avem aşa de multe, câţi delegaţi.
Ora 14 – Pauză de cafea, dacă respectivii şi-au adus la termos sau femeia noastră de serviciu acceptă să ne facă pe datorie.
Ora15 – Încheierea vizitei, după care se efectuează inventarul, dat fiind urâtul obicei al peneliştilor de a pune mâna PE CE NU LE APARŢINE. Vor fi vizate, în primul rând, obiectele mici şi valoroase care pot fi amanetate.
Lasă un comentariu