Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

DECIZIE CRUCIALĂ pentru Grecia: În EU sau AFARĂ? Hotărârea se va lua în această noapte

Referendumul de duminică a grecilor prin care aceștia au întors spatele Europei, 61,31% dintre greci au spus „nu”, in timp ce 38,69 au votat „da” poate avea efecte dramatice pentru toate țările membre UE.

Premierul Greciei, Alexis Tsipras, după euforia victoriei trebuie să ia o decizie crucială pentru țara sa. Mai continuă Grecia în spațiul european sau începe o nouă aventură, care va arunca Europa în haos?

Alexis Tsipras a promis că va veni în fața europenilor cu un acord nou si viabil, care sa se bazeze pe restructurarea datoriei Greciei, însă primul lucru a fost să facă un pas înapoi, prin demisia ministrul de Finante Yanis Varoufakis, pe care liderii din Europa nu-l mai vor la masa negocierilor.

Cu toate acestea, oficialii europeni sunt destul de îngrijorați și au spus că, în ciuda a tot ce s-a întâmplat, ușa negocierilor guvernului grec cu creditorii rămâne deschisă și au cerut „propuneri serioase”.

Așadar, ambele părți se pregătesc să se așeze la masa negocierilor. Au existat reacții temperate din partea mai multor lideri europeni, însă cea mai dură reacție a avut-o premierul olandez, care le-a spus grecilor că „trebuie sa accepte reforme profunde daca vrea un nou pachet de asistenta sociala”.

„Grecia trebuie sa decida in aceasta noapte daca vrea sa ramana in zona euro”, a mai precizat Rutte, adaugand ca, daca Atena nu accepta reforme dure, „s-a terminat”, potrivit Reuters.