În urmă cu puţin timp, a avut loc prezentarea proiectului prezidenţial „România lucrului bine făcut”, proiect al candidatului la alegerile prezidenţiale Klaus Werner Iohannis. Cu această ocazie, la Palatul Parlamentului, sibianul şi-a lansat volumul autobiografic „Pas cu pas”, carte în care candidatul ACL dezvăluie detalii despre copilăria şi adolescenţa sa, vorbeşte despre familie, dar şi despre cariera sa care a debutat în învăţământ şi a culminat cu funcţia de preşedinte PNL. Volumul de peste 200 de pagini este, de fapt, autobiografia sa, în care sunt prezentate momente din copilărie, detalii referitoare la perioada maturităţii, dar şi recenta numire în funcţia de preşedinte PNL şi candidatura sa la prezidenţiale. Cartea a apărut la editura Curtea Veche şi, prezent la evenimentul electoral, am cumpărat-o şi eu, citind-o cu mult interes.
Nu ştiam mai nimic despre domnul Iohannis, auzisem tot felul de prostii despre el (c-aşa-i la noi, dacă nu putem construi, măcar să dărâmăm!). Sloganul său de campanie este unul pe care eu, în calitate de cetăţean, l-aş alege, „România lucrului bine făcut” sună bine şi este tot ceea ce avem nevoie ca naţie şi ţară. „Mândru că sunt român”, sloganul candidatului PSD, l-am tot auzit din 1968 încoace. Victor Ponta vrea să fim mândri că suntem români, uitând că nu avem şosele, autostrăzi şi că suntem pe primul loc în Europa la WC-uri în curte. Sloganul lui Iohannis e unul care poate să prindă pentru că marea problemă a României este că nu face lucruri bine făcute, nu le duce până la capăt. Sloganul lui Iohannis m-a câştigat pentru că eu sunt unul dintre adepţii tezei potrivit căreia marea problemă a românilor e că nu îşi propună să facă un lucru bine făcut.
Şi având în vedere şi condiţia sa de neamţ, această ipostază de om care tace şi face, poate să prindă la electorat. Spre surprinderea multor adversari, din ce simt eu, Klaus Iohannis are mari şanse să câştige alegerile. Se creează încetul cu încetul o simpatie a românilor faţă de el tocmai fiindcă e diferit faţă de Ponta şi Băsescu, Ponta fiind un imitator al lui Băsescu. Iohannis nu este nici mai bun nici mai rău decât alţii. Nu este nici competenţa întruchipată. Nu este mintea cea mai ascuţită şi mai clară dintre oameni. Are însă meritul de a fi corect. Simplu fapt că ajuns în poziţia de primar şi nu a început să fure, atât pentru el cât şi pentru gaşcă (mafia din care ar fi putut face parte), a fost suficient ca lucrurile să ,,meargă”, a fost suficient ca cetăţeanul să vadă efectiv lucruri realizate.
A fost o perioadă în care alături de Antonescu, plagiatorul Ponta ne spunea aproape isteric că Iohannis este cel mai bun, ţinându-le isonul toţi alegătorii fanatici USL-PSD. Acum, oare, nu este bun? Până una alta, înainte de a ne gândi la mari talente oratoriceşti, la carismă, la cât de şmechereşte zâmbeşte un candidat, trebuie să avem în vedere onestitatea, cinstea. În acest moment, doar să fie cinstit candidatul şi cred că e suficient. Sau, poate, doar să fie capabil să nu fie învins de sistem.
Observând invitaţii prezenţi la evenimentul lansării proiectului prezidenţial am constatat că Crin Antonescu nu a participat şi, conform propriei declaraţii, nu va fi alături de preşedintele său de partid nici în campania electorală. Sincer să fiu, nu am fost surprins. La ce poţi spera de la un lider care are drept strategie unicul slogan JOS BĂSESCU, fără să fii capabil să propui ceva mai bun, ci doar să apari radiind de fericire cu mâinile în buzunare, la o şuetă cu presa. Imaginea lui Antonescu este una emblematică a politicianului român, nechemat şi fariseu, un parvenit nesimţit şi fără griji, fericit că a putut face afacerea vieţii lui, vânzând partidul pe doi lei.