Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ponta nu e plagiator

Moto: “Unii cred că lumea e un soi de Rai. În realitate, mileniul al III-lea, a updatat fix Iadul!” – Octavian Paler

Victor Ponta a fost declarat oficial plagiator. Acum, ministerul Educației va trebui să ceară anularea titlului. A durat patru ani, dar s-a ajuns unde trebuia. Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU ) a cerut sancționarea lui, chiar și atunci când satrapia care părea că redevine România sub Victor Ponta a făcut totul pentru a-i reduce la tăcere. Aşadar, Ponta nu mai e „dottore”. Și, totuși, rămân la convingerea că acuzația de plagiat care planează asupra lui e profund nedreaptă.

Nu ştiu de ce, dar cred că Ponta nu a plagiat, ba chiar că nu a văzut respectiva lucrare (așa plagiată cum e ea) decât gata redactată (și, deci, gata plagiată). Dar cum nimeni nu poate răspunde de faptele altuia (adică ale celui pe care l-a plătit să-i scrie teza), Ponta nu e un plagiator. E doar un escroc ordinar. Văzându-l cum se comportă acum şi auzind ce a declarat despre făcătura doctoraturii, Victoraş rămâne acelaşi vesel iresponsabil imatur care nu poate pricepe că i-a fugit covorul de sub picioare. Într-o vreme – pe când Dottore era pe cai mari – părea că Noua Constituţie (a lu’ Crinuţ) şi regionalizarea (marca Dragnea) sunt principalele probleme ale României.

Acum se observă că am avea o problemă enormă dacă acest pitic galactic s-ar numi Preşedintele României. El e o măsea stricată printre noi. O lichea politică străină de ţara şi de interesele ţării, poate chiar trădător, pregătit special pentru că fosta Securitate să-şi continue stăpânirea şi jefuirea sălbatică a României. Unealta servilă a marilor rechini comunistoizi ataşaţi de criminalul Ion Iliescu, Ponta s-a pus pe furat, laolaltă cu toţi ai săi din familie, fără teama răspunderii penale, la fel ca şi celelalte unelte din PSD lăsate să fure, cu condiţia să-i apere pe marii rechini de închisoare. A fost o culme a lipsei bunului simţ, ca un multiplu Plagiator, un mincinos, un Derbedeu, un neisprăvit, o nulitate impertinentă, un individ care nu a făcut niciodată nimic şi care nu ştie să facă absolut nimic, să ajungă premier şi să candideze pentru funcţia supremă în stat.

A fost o dovadă clară de lipsă de discernământ şi de responsabilitate, să propui, să susţii sau să votezi, pentru funcţia supremă în stat, un multiplu Plagiator, un mincinos, un derbedeu, un neisprăvit, o nulitate impertinentă, un reprezentant al mafiei, un reprezentant al hoţilor, al corupţilor, al infractorilor, al celor mai corupte, celor mai abjecte, celor mai ticăloase forţe politice. Boala de care suferă acum, coşmarul lui, complexul lui, obsesia lui, neputinţa lui – toate acestea au un nume comun: Băsescu! Cămaşa de forţă îi leagă doar mâinile, însă gura i-a rămas slobodă… Aşa că nu îşi va face griji. Va putea striga în continuare numele fostului preşedinte, tot restul vieţii.

Rezolvarea definitivă a doctoratelor plagiate, şi nu numai, ar fi ca o adevărată contrarevoluţie. Felicitări guvernului de acum care încearcă să salveze România (chiar în ultimul ceas) de lepădăturile ce au acaparat toate funcţiile importante ale statului (folosindu-se de doctorate şi diplome „furate”) şi ducând ţară la dezastru!

P.S.: Încerc să le răspund zecilor de cititori care m-au criticat pentru părerea pozitivă privind Brexit-ul Marii Britanii: Ce ne-a adus nouă UE? Răsturnarea ierarhiei valorilor (proștii conduc, iar inteligenții pleacă). Demolarea industriei. Desfințarea agriculturii. Donarea resurselor străinilor. Scăderea nivelului de trăi. Pierderea suveranității și autonomiei. Corupție generalizată, statul mafiot. Defrișarea pădurilor. Distrugerea sistemului de învățământ. Distrugerea sistemului de sănătate. Fracturarea – otrăvirea solului. Coldrex Alam – otrăvirea alimentelor. Migrarea populaţiei, etc… Restul… vă las vouă gândirea!