Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Securiştii din Polonia au învins! Oltchim devine istorie

Păcat! Oltchimul pare că a ajuns la finalul drumului. Cel mai mare combinat chimic din sud-estul Europei este aruncat la gunoi. Degeaba ne amăgesc unii că, vezi Doamne, l-au spart în 9 şi să vezi minune cum se bulucesc investitorii români şi străini. Poveşti de adormit copii sau pentru fraieri.

Practic, în data de 6 martie 2017, în cadrul Adunării Generale a Creditorilor Oltchim SA s-a aprobat modificarea Planului de Reorganizare a combinatului astfel 53% – bănci, 66% salariaţi, 93% bugetari şi 100% chirografari.

De fapt, soarta Oltchimului a fost pecetluită în momentul în care fostul director Constantin Roibu a fost forţat să demisioneze că, vezi Doamne, dacă pleacă el Oltchim va primi capital de 4,5 milioane euro de la guvernul Ponta. Roibu s-a dat la o parte şi ce a urmat ştim cum toţii.

Securiştii polonezi de la PCC, în frunte cu fostul ofiţer de informaţii Zaremba, au jubilat şi şi-au făcut de cap într-o societate controlată de statul român. Războiul economic dus de Roibu cu acţionarii minoritari de la PCC a avut un sfârşit tragic pentru combinat şi Vâlcea.

Aşadar, dragi guvernanţi români măcar asumaţi-vă acest eşec usturător cu aruncarea unui judeţ întreg în sărăcie. Pentru că nu s-a dorit privatizarea către nemţi, aruncăm acum combinatul în care s-au investit milioane de euro la gunoi.

Mai ţineţi minte ce bătaie de joc a fost cu vânzarea combinatului Oltchim? Mai ţineţi minte cum a organizat Ponta jaful ăla de licitaţie, fără să stabilească o valoare de pornire şi fără să ceară cumpărătorului nicio garanţie, nimic?

Mai ţineţi minte cum Dan Diaconescu (alt şmenar de Dâmboviţa) a promis că va da 45 de milioane de euro, în timp ce ăia de la PCC (oameni de meserie) au dat doar…3?
Mai ţineţi minte cum sindicatul Oltchim se umfla în guşa şi zicea: cum să ne jignească străinii pe noi cu 3 milioane, când noi suntem cea mai tare fabrică a statului român.
Mai ţineţi minte că după aia, Dan Diaconescu n-a mai fost în stare să plătească nimic (pe el îl interesa doar să facă scandal şi să apară în ziare, înainte de alegeri)?

Mai ţineţi minte cum premierul Ponta a dat toata vina pe liberali şi a promis că, staţi să vedeţi, organizează el cu PSD-ul o licitaţie serioasă – care de fapt n-a mai avut loc niciodată? Pentru că nemţii şi-au băgat picioarele în mizeria voastră românească şi n-au mai vrut să participe, nici măcar cu alea 3 milioane?

Trebuie, cu siguranţă să vă aduceţi aminte şi cum s-a ajuns în situaţia ca Oltchimul să intre in insolvenţă, iar nişte administratori judiciari, care nu cunosc cum stau lucrurile în Vâlcea să ajungă să-l împartă în 9 şi să-l vândă pe cât mai puţin.

Măcar pentru a fi cu conștiința împăcată că ne-am făcut datoria, în paginile 10 – 11 am decis să publicăm un articol de pe blogul lui Laurențiu Ciurel, director la CEO Oltenia, omul care face o radiografie exactă a ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani pe Platforma Chimică din Râmnicu Vâlcea pentru a înţelege de ce s-a ales praful de mii de locuri de muncă, de milioane de euro investite de statul român în utilaje şi de ce Oltchim-ul a ajuns să se vândă la fier vechi.