Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Regele a murit, trăiască neica nimeni!

Motto: Epoca următoare va aparţine lupilor şi hienelor – Giuseppe Tomasso di Lampedusa

Cu ocazia întrunirii ultimului Sinod BOR, un înalt funcţionar administrativ al Patriarhiei a afirmat, într-un grup de ierarhi, că regele Mihai ar fi murit încă de acum câteva luni, iar trupul său neînsufleţit stă în conservare într-un laborator privat de lângă Zurich. Secretul nefericirii este ascuns atât de membrii Casei Regale, dar şi de autorităţile republicii. Trupul său nu este adus încă în ţară pentru că nu a fost finalizat mausoleul de la Curtea de Argeş, unde va fi înhumat ex-monarhul. De parcă ar fi dorit să înteţească suspiciunea, Consiliului Regal al Casei Regale a emis un comunicat privind starea sănătăţii acestuia, oricine constatând ca fiind ciudate precizările privind bolile de care suferă Majestatea Sa, pentru că, de regulă, amănuntele medicale privind o boală sunt date publicităţii după moartea bolnavului. De aceea nu văd rostul acestui Comunicat ce pare a pregăti opinia publică pentru inevitabil. Astfel de comunicate se dau când personajul public e pe moarte sau chiar după ce a murit.

Regele Mihai I este ultimul şef de stat care a prins războiul. Cu alte cuvinte asistăm la un sfârşit de epocă. Au fost Churchill, Roosvelt şi Mihai I. Rămânem cu Cameron, Trump şi tanti Margareta care încă nu stăpâneşte îngrozitoarea limbă română. Margareta nu poate fi numită regina Margareta, atâta timp cât nu este unsă ca regină şi atâta timp cât ţara rămâne republică. Ea va fi doar Principesa Margareta, şefa Casei Regale, cu Radu Duda – principe consort. Şi va rămâne aşa, chiar în cazul în care principesa securistului ar fi unsă ca regină şi va purta coroana României.

Regele Mihai I poartă titlul, pentru că a fost uns pe tronul Regatului României şi a purtat coroana din oţel de tun a regelui Carol I (coroana României este confecţionată dintr-un tun care a luptat la independenţa ţării… este simbol mai puternic decât tronul). Odată rege, rege vei fi până la moarte. E un titlu! Cu toate controversele legate de Mihai I, acesta rămâne un personaj important în istoria zbuciumată a României din a doua jumătate a secolului 20 şi începutul secolului 21, indiferent de sentimentele pe care le nutrim faţă de acesta.

Ex-monarhul s-a stins din momentul în care s-a pupat cu Iliescu. Acum, Mihai e un simplu cetăţean în vârstă. Anunţul cred că poate fi încadrat la rubrica de can-can. Din 2014, Regele Mihai I a dispărut din viaţa publică. După ce Majestatea Sa va trece în nefiinţă, se va întâmpla acelaşi lucru cu regalitatea, cum s-a întâmplat cu PNŢ-ul după dispariţia lui Coposu: va dispărea. Şi atunci îmi pun întrebarea legată de Casa Regală: la ce ajută acum averea fabuloasă revendicată după 50 de ani de exil, bunuri meritate sau nemeritate, clădite şi întreţinute de harnicul popor român?

Vine un moment în viaţa fiecăruia dintre noi că ai da totul să-ţi mai prelungeşti viaţa, bunul cel mai de preţ al omului. Singura necunoscută e acum cine va fi următorul succesor sau succesoare eliminat de Duda securistă, că pe Prinţul Nicolae l-a îndepărtat? Prinţul Nicolae cucerise inimile multor monarhişti. Tânăr modern, mai apropiat prin felul de a fi de monarhiile moderne, adaptate toate la generaţia Internetului, Principele risca să cucerească şi inimile românilor care nu sunt monarhişti. Atât monarhiştii, cât şi românii nu-l suferă pe prinţul Duda.

Principesa Margareta e asociată cu numele lui Radu Duda. Între cei doi bărbaţi – Prinţul Nicolae şi Principele Duda, românii au optat pentru Nicolae. Eu nu sunt monarhist dar cu toate acestea optez pentru Prinţul Nicolae. Fie şi pentru că – repet, e un personaj viu, modern, om cu slăbiciunile omenești, în timp ce Casa Regală a rămas întipărită în Monarhia de tip static.

P.S. – Avem deja rege fără regat, rege după abdicare. Numai în România este posibil. Vorba lui Vadim Tudor, „rege” o fi numele lui de familie? Dacă moare „regele abdicat” Mihai (repet, a abdicat în favoarea ruşilor, deci nu mai este rege), o să avem prinţi fără rege. Nu poţi să „înscăunezi” un rege fără ţară. Sau poţi? Depinde ce mai vrei să le retrocedezi.