Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

De la 1 aprilie va intra în vigoare acciza la motorină şi benzină de 7 eurocenţi

Creşterea cu 7 eurocenţi a accizei la motorină şi benzină va intra în vigoare la 1 aprilie, a precizat premierul Victor Ponta. Măsura a fost convenită cu reprezentanţii instituţiilor financiare internaţionale. Premierul Victor Ponta a precizat că a primit asigurări că în urma discuţiilor de la Palatul Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu va semna scrisoarea de intenţie pentru că nu va mai fi trecut nimic legat de acciză în acest document.

Potrivit şefului executivului, s-a convenit în cadrul discuţiilor cu FMI şi introducerea a două măsuri noi: prima este adresată celor care au credite; astfel o persoană cu un venit de cel mult 1.610 lei, care nu are restanţe mai mari de 90 de zile, va putea să beneficieze de o înjumătăţire a ratei pe o perioadă de 2 ani. Măsura este posibilă datorită unui credit fiscal pe care statul îl va acorda. 907 mii de români ar putea beneficia de această facilitate. O a doua măsură este adresată sectorului privat. Guvernul pregăteşte un act normativ prin care cei care creează noi locuri de muncă vor beneficia de o reducere la jumătate a cheltuielilor totale pe care le suportă cu salarizarea.