Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

POLIȚA ÎN MIZERIE

RUINE. Polițiștilor din Vâlcea le-a ajuns cuțitul la os și au decis să vorbească deschis despre condițiile inumane de lucru. Mai multe sedii de la țară sunt amenajate în clădiri dărăpănate și insalubre, iar pentru că nu sunt bani de achiziții, a devenit o practică să își renoveze pe cheltuiala lor birourile, să cumpere consumabilele și chiar asigurările obligatorii pentru ma șinile de serviciu. În tot județul Vâlcea există șase sedii de poliție improvizate în te miri ce magazii și alte zeci amenajate în clădiri cu pereți distru și și acoperișuri ciuruite.

În topul ruinelor se află Poliția din Ghioroiu. Acesta funcționează într-o fostă magazie insalubră, curentul este adus fraudulos de la primărie printr-o instalație electrică improvizată, iar în crăpăturile din ziduri au fost băgate ziare.

” E belea mare cu baraca asta numită sediu de poliție. Ne-au invadat șioarecii, ne-au mâncat firele de curent, îi găsim pe sub birou sau în găleata cu apă. Nu avem nici măcar un grup sanitar, folosim o budă publică vai de mama ei. Am ajuns să furăm curent de la primărie, da, noi, polițiștii comunei, furăm curent de la primărie” , susține șieful de post Emil Ciobanu. Șeful de post spune că în zece ani, la Ghioroiu, nu a venit în vizită niciun inspector șief.

” S-au perindat atâția la conducerea IPJ Vâlcea, însă niciun inspector șief nu a călcat pe aici. Se ru șinează oamenii când vin să depună reclamații. Ar trebui să se ru șineze șiefii noștri. Să vină să lucreze aici două – trei luni să vadă cum este și să mă duc și eu în locul lor să muncesc într-un birou frumos, aerisit, să lucrez în condiții decente și civilizate, așa cum este normal” , își dorește agentul șief Ciobanu.

Șeful de post Emil Ciobanu lucrează de 30 de ani în poliție, dintre care 10 ani numai la Ghioroiu. Timp de nouă luni a alergat singur după infractori și-a rezolvat peste 100 de dosare pentru că niciun polițist nu dorea postul rămas liber. Abia în luna august, un proaspăt absolvent de la Academia de Poliție, pe care îl cheamă tot Ciobanu și nu-i rudă cu șieful de post, a venit plin de entuziasm să vegheze la liniștea publică în comună.

” Am terminat în august și am fost repartizat aici. Dacă aș fi șitiut ce mă așteaptă și în ce condiții urmează să lucrez, nu aș fi acceptat postul. Este deplorabil, este sub demnitatea unui om. Probabil că noi, tinerii, trebuie să ne luăm botezul în astfel de locații” , este de părere agentul Gheorghe Eleodor Ciobanu.

” Eu sunt fost milițian și sunt obișnuit cu mizeria, nu mai am nicio speranță. Și pe vremea comuniștilor era la fel de greu, nu aveam cu ce să ne facem treaba. Tinerii, însă, au nevoie de motivare pentru a rămâne în structură” – a conchis șieful de post.

Poliția la grădiniță

O situație absolut bizară se întâlnește în comuna Diculești, unde, timp de cinci luni, polițistul era obligat să părăsească biroul la ora două după-amiaza pentru a nu deranja copilul medicului din localitate.

” Cetățenii care veneau la poliție țipau, vorbeau urât și o deranjau pe doamna doctor. După ora 14.00 eram obligați să plecăm din birou și să facem patrulare. Dacă eram totu și nevoiți să lucrăm la birou o făceam pe muțește” , spune agent șief Gheorghe Tătuț, poliția Diculești. Imobilul în care funcționează dispensarul uman a fost concesionat de medicul de familie al comunei în urmă cu cinci ani. În aceea și clădire este și locuința medicului Loredana Bîcă. ” Poliția a rămas fără sediu, iar eu i-am tolerat pur și simplu să își desfășoare activitatea pe cheltuiala mea, în casa mea. Șefii lor nu au șitiut timp de cinci ani că au de plătit facturi de curent sau apă. Acum șiapte luni când mi s-a născut fetița am avut nevoie de mai multă liniște și le-am cerut să plece din birou după-amiaza. Copilul meu nu putea să stea în gălăgia făcută de cei care veneau și se certau la poliție” , susține doctorița Loredana Bîcă.

 Situația bizară din comuna Diculești a devenit de-a dreptul hilară, după ce primarul a decis ca în regim de urgență să mute postul de poliție  în cancelaria grădiniței din  localitate.

Ani de zile toate demersurile făcute pentru un nou sediu au rămas fără niciun rezultat însă când subiectul a ajuns în atenția presei imediat s-a găsit o soluție. Toate memoriile făcute atât de medicul de familie, cât și de polițist către autoritățile locale și Ministerul Administrației și Internelor pentru un nou sediu au rămas fără răspuns, dar atunci când problema a ajuns pe prima pagină a ziarelor, s-au găsit și soluții.

În câteva ore, sediul poliției a fost mutat în cancelaria grădiniței din localitate. Dovadă că s-a făcut totul în mare grabă stau tablourile cu „Scufița ro șie” și „Capra cu trei iezi” , atârnate pe pereți chiar la intrarea în sediul cel nou al poliției.

Agentul șief Gheorghe Tătuț  este fericit că are un nou sediu și nu mai este nevoit să închidă biroul la ora 14.00, însă este tare nemulțumit că nu are apă curentă și nici grup sanitar. Mai mult, el trebuie să își facă singur curățenie pentru că organigrama nu prevede post de femeie de serviciu.

” Abia m-am mutat și nu am apucat să fac curat. După program am să rămân să dau cât de cât aspect de birou de polițist, acum arată a grădiniță” , se amuză agentul șief.

Post de poliție fără autorizație de funcționare

La Valea Mare, postul de Poliție nu mai are autorizație de funcționare de cinci ani. Din cauza acoperișului distrus în sediu plouă, iar tencuiala de pe ziduri a început să cadă. Clădirea, altă dată impunătoare și îngrijită,  nu a mai fost reparata din 1990.

” Pe cheltuiala noastră am făcut câteva reparații la acoperiș, în sensul să nu mai plouă cu găleata. În rest, tot ce putem face este să păstram curățenia și să măturăm zilnic. Nu avem apă curentă, nu avem canalizare. Nu avem nici măcar toaletă. Când ne pocnește nevoia fiziologică mergem în clădirea asta frumoasă de lângă noi care este noul sediu al primăriei” – spune cu amărăciune agentul șief Dumitru Buteșteanu, șief de post Poliția Valea Mare.

Situația este la fel de dramatică și la posturile de poliție din comuna Laloșu, Lăcusteni și Horezu. Tavanele din trestie sunt atât de coșcovite încât o să ne trezim într-o zi cu ele în cap, spune cms. șief Nicolae Sărdărescu, șieful Poliției Horezu.

Doar pentru a arăta că se implică, conducerea Inspectoratului de Poliție Vâlcea a început  să verifice  cele 78 de posturi de poliție din județ pentru a inventaria toate problemele și a le raporta la minister.  Despre investiții nici nu poate fi vorba pentru că anul acesta MAI  nu a alocat niciun ban pentru reabilitarea și igienizarea posturilor de poliție din județ.

CODRUȚA ALEXANDRU