Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Lanțul hotelier Vidra-Voineasa lăsat să devină o ruină

NEPLATA DATORIILOR. Hotelurile, aflate în administrarea sindicatelor vâlcene, din zona Vidra-Voineasa au ajuns adevărate ruine. Cele mai multe dintre ele nu au nici măcar geamuri, iar mobilierul nu mai există de multă vreme în camere. Guvernul nu pare câtu și de puțin dispus să aloce bani pentru modernizarea acestor imobile, iar despre privatizare nici nu se poate pune problema. Mai mult, conducerea CNSRL Frăția, în administrarea căruia se află hotelurile din Vidra, nu a plătit de ani buni impozitele către Primăria Voineasa, liderul Constantin Pîrvu declarând că nu este deloc motivat să- și achite datoriile.

Noul primar al comunei Voineasa, Gheorghe Stanciu susține că fostul edil, Gheorghe Dobrin ar fi avut o relație mai mult decât dubioasă cu sindicatele, motiv pentru care, ani în șir, CNSRL nu plătit contravaloarea taxelor și impozitelor către bugetul local al comunei Voineasa. Mai mult, Stanciu pune această apropiere pe seama apartenenței politice comune dintre el și liderul de sindicat Pîrvu, ambii fiind înregimentați la PSD, primarul susținând că are motive suficiente să creadă între cei doi a existat o înțelegere tacită. Primarul Gheorghe Stanciu susține că cei care se află în conducerea sindicatelor ar fi refuzat să plătească taxele și impozitele motivând că hotelurile nu sunt funcționale. Totu și, mărturisește Gheorghe Stanciu, în perioada care urmează, pentru evaluarea exactă a prejudiciului produs prin neplata impozitelor locale, edilul intenționează comandarea unui audit, care va face lumină în acest caz. ” Mai mult, în perioada care urmează, vreau să cer direcției economice a primăriei să prezinte în cadrul unei șiedințe de Consiliu Local situația exactă, pentru a vedea ce avem de făcut” , ne-a explicat primarul.

Județul Vâlcea deține cele mai cunoscute stațiuni turistice din țară, însă turismul este la pământ din cauza indolenței proprietarilor construcțiilor hoteliere, dar și a autorităților locale și județene. În zona Vidra „Voineasa, peste 3.000 de locuri de cazare sunt blocate din cauza intereselor și indolenței liderilor de sindicat care dețin în administrare hotelurile din zonă.

Nemulțumirile

Așa cum spuneam și la începutul articolului nostru, în cazul în care ar fi existat minimum de interes din partea sindicatelor pentru modernizarea acestor imobile care zac acum în ruină, soluții în acest sens s-ar fi găsit. În urmă cu ceva vreme, se aude, liderii CNSLR Frăția au fost contactați de câțiva investitori locali și străini interesați de concesionarea hotelurilor din Vidra, însă aceștia au fost refuzați, de și contractul era mai mult decât avantajos.

De altfel, acela și lucru îl susține și actualul primar al comunei Voineasa, care declară că sindicatele nici nu vor să audă de o posibilă privatizare a hotelurilor. ” Degeaba spune Constantin Pîrvu verzi și uscate, că face el și că drege. Vorbește și el să se afle în treabă, nimic mai mult. El și cu ai lui nu au administrat așa cum trebuie această importantă investiție dată de statul român. Atâta amar de vreme, cât hotelurile astea au funcționat, liderii de sindicat au încasat banii și nu au plătit nici măcar un leuț către bugetul local. În opinia mea, este un lucru mai mult decât grav. Vreau și eu, într-o viitoare șiedință de Consiliu Local să văd, exact, care este situația și câți bani ne datorează. Sunt sigur că foarte mulți. Repet, îmi pare rău că cei care au administrat hotelurile și-au bătut joc și au lăsat aceste imobile să ajungă în ruină. Vreau să fac demersuri pentru a remedia această situație. Voi propune scoaterea la licitație a hotelurilor, cameră cu cameră dacă e nevoie, și voi solicita Guvernului fie să înceapă procedura de privatizare, fie să investească pentru a moderniza aceste clădiri” , ne-a spus primarul Gheorghe Stanciu.

Soluția este privatizarea

Pe de altă parte, primarul Stanciu spune că nu a purtat, deocamdată, o discuție cu liderul de sindicat Constantin Pîrvu, însă, susține el, social-democratul cunoaște foarte bine faptul că impozitele pentru clădiri nu au mai fost plătite de ani buni. ” Nu vedeți că peste tot pe unde hotelurile sunt administrate de sindicate, situația este foarte gravă. De aceea, cum ziceam, ar fi foarte bine să fie privatizare” , a conchis el. Până în aprilie 2010, hotelurile moștenite de sindicate de la UGSR erau administrate de către SC SindRomânia SA. Apoi, cele patru mari blocuri sindicale și le-au împărțit între ele fără a mai aștepta o eventuală lege a patrimoniului sindical, cu toate că schimbarea administratorului trebuia făcută prin ordonanță de guvern. În cadrul șiedinței Consiliului de Administrație  a SindRomânia, liderii  Bogdan Hossu, Marius Petcu, Dumitru Costin și Iacob Baciu și-au împărțit prada între ei astfel: Cartel Alfa a luat  Hotelul Parâng,  BNS-ul lui Dumitru Costin „Hotelul Oltenia din Băile Govora, CNSLR Frăția „stațiunea Vidra, integral, CSDR  -  Hotelului Traian din Călimănești. Marea bătălie s-a dus pe stațiunea Voineasa care a fost spartă în patru. CNSLR Frăția a luat hotelul Lotru, cu tot cu bază de tratament, restaurant, bar și sală de mese, în timp ce celelalte trei confederații s-au mulțumit cu cabanele Vidruța, Voine șița și Brădișor.

OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU