Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ESCROCHERIILE LUI NICU GHEORGHE

ILEGALITĂȚ. De numele vicepreședintelui PC Vâlcea, Nicolae Gheorghe s-au legat, până acum, zeci de scandaluri, politicianul devenind un personaj controversat, chiar și în interiorul propriului partid. Până acum, în presă, au apărut informații referitoare la comportamentul violent pe care-l are vizavi de adversarii politici, dar și de jocurile politice de culise pe care le gândește pentru interesul personal. De curând, am intrat în posesia unui vraf de documente, din care reiese, în mod clar, că omul a țepuit prin firma sa de construcții, SC Eurossib Construct SRL Sibiu zeci de persoane, făcând, astfel, o avere colosală, de a cărei verificare, din păcate, nu s-a ocupat, la modul serios, nicio instituție a statului. Totu și, în rândurile care urmează, vom scrie despre matrapazlâcurile făcute de Gheorghe printr-o altă firmă de-a sa, SC Newbial Trust SRL.    

Unul dintre păgubiții lui Nicolae Gheorghe, Mircea Pașol, susține că în data de 21 ianuarie 2010 a încheiat cu firma SC Newbial Trust SRL un ante-contract de vânzare-cumpărare în valoare de 172 mii euro (708.571 mi lei), reprezentând contravaloarea a șase apartamente, situate pe strada Eremia Grigorescu, Pitești, urmând ca actul final să fie încheiat în data de 1 septembrie 2010. Numai că, la finalizarea actelor, nu s-a prezentat niciun reprezentat al firmei mai sus amintite. Văzând că a fost tras în piept de Nicolae Gheorghe, Mircea Pașol l-a acționat pe pecist în instanță, susținând că suma de 172 mii de euro, reprezentând contravaloarea celor șase apartamente, a fost plătită integral de acesta către Nicu Gheorghe.

Încercând să ocolească legea, în data de 9 februarie 2010, Nicolae Gheorghe a încheiat un contract de tranzacție între SC Eurossib Construct, adică o altă firmă a omului politic, și SC Newbial Trust SRL în care era stipulat că actul de vânzare-cumpărare între cele două firme și-a încetat efectele. Mai exact, Newbial a cumpărat autorizația de construire, eliberată de Primăria Pitești,, având ca obiect mansardarea blocului de locuințe (tip P+4E), bloc P17, scara A din Piteșt, strada Eremia Grigorescu, împreună cu beneficiile acestei autorizații. De asemenea, în contract se mai spune că după încheierea acestui document, orice răspundere legată de executarea sau neexecutarea obligațiilor asumate de Sc Newbial Trust va fi preluată de societatea Eurossib.

Mircea Pașol, cum spuneam, a chemat în judecată firma Newbial, solicitând instanței de judecată să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare  pentru cele 6 apartamente, locuințe ce ar fi trebuit să fie construite și predate lui Pașol până la data de 1 septembrie 2010, precum și restituirea acestuia a sumei de 172 mii euro reprezentând contravaloarea pagubei create ca urmare a neîmplinirii obligației.

Păcăleala

Spuneam la începutul materialului nostru că firmele Eurossib Construct SRL și Newbial Trust SRL sunt ambele controlate de omul de afaceri Nicolae Gheorghe. Iată cum. Suntem în posesia unor documente emise de Oficiul Național al Registrului Comerțului din care aflăm că în SC Eurossib Construct SRL, cu sediul social în Sibiu, asociat este Nicolae Gheorghe cu 95%, iar Claudiu Gheorghe, un nepot de-al său, cu 5%. Firma Newbial Trust SRL are ca asociat societatea Eurossib Construct SRL, adică firma în care Gheorghe are 95%, și pe acela și Claudiu Gheorghe cu 4,77%, ceea ce-nseamnă că în momentul încheierii contractului de tranzacție, despre care am amintit anterior, conservatorul a vândut autorizația de construire de la o firmă de-a sa la alta.

Dintr-o decizie a Curții de Apel Pitești, din data de 20 octombrie 2011, aflăm că instanța admite recursul lui Mircea Pașol, precum și capătul de cerere privind acordarea de daune și obligă SC Newbial Trust  SRL să-i plătească suma de 172 mii euro. Numai că Mircea Pașol nu a putut să- și recupereze banii deoarece, între timp, SC Eurossib SRL a intrat în insolvență de plată. Dintr-un buletin al procedurilor de insolvență nr.771/10 noiembrie 2011 aflăm: ” Cu adresa nr.85/2011/02.08.2011 Ovidiu Nicolae Tămaș a comunicat administratorului judiciar înființarea popririi asupra tuturor sumelor de bani prezente și viitoare pe care Sc Eurossib Construct SRL le datorează debitorului Nicolae M. Gheorghe (cu titlul de dividende, creditare, firmă etc.) până la concurența întregii creanțe a creditorului Mircea Ștefan Pașol, în cuantum de 52 mii euro, cu titlu de împrumut nerestituit, potrivit titlului executor 8.370,54 lei reprezentând cheltuielile de executare” . Mai trebuie spus că în data de 18 mai 2010 Mircea Pașol i-a împrumutat lui Nicolae Gheorghe suma de 52 de mii euro, acesta având obligația să o restituie până la data de 31 ianuarie 2011, lucru care, bineînțeles, nu s-a întâmplat.

Nicu Gheorghe, bănuit de evaziune fiscală

Ceea ce este grav este că, potrivit unor documente de la Garda Financiară, factura fiscală emisă de Mircea Pașol, care atestă plata celor peste 7 miliarde de lei vechi, reprezentând contravaloarea apartamentelor, nu a fost înregistrată în evidența contabilă a celor două firme. Iată ce aflăm dintr-o adresă a Gărzii Financiare, Secția Sibiu: ” ( ) Sesizarea penală în speță are ca subiect activ al infracțiunii pe Nicolae Gheorghe și Claudiu Gheorghe, în calitate de administratori ai SC Eurossib Construct SRL Sibiu. Precizăm că factura fiscală nr.302/07.11.2011, emisă în baza unei convenții încheiate între Eurossib Construct SRL și Newbiak Trust SRL care reprezintă ” contravaloare refacturare avans conform convenție” nu a fost înregistrată în evidența contabilă a SC Eurossib Construct SRL, operațiunea fiind considerată de către organele de control ca fiind nereală” .

Pe de altă parte, reprezentanții Gărzii Financiare, Secția Argeș susțin exact acela și lucru: ” Urmare a sesizării dvs. înregistrată la Garda Financiară „Secția Argeș, vă comunicăm că în perioada 21-31 mai 2012 s-a efectuat controlul la SC Newbial Trust SRL Pitești, în domeniile de activitate stabilite de Legea 132/2004, constatându-se că societatea nu a înregistrat în evidența contabilă suma de 708.571 lei încasată în avans și, pe cale de consecință, nu a evidențiată, declarat și a achitat taxa pe valoarea adăugată aferentă acestei operațiuni în sumă de 113.133 lei. Având în vedere cele de mai sus, prin adresa 122203/31.05.2012, Garda Financiară –Secția Argeș a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, pentru săvâr șirea de către Nicolae Gheorghe, administrator al SC Newbial Trust SRL a infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art.9, alin.1, lit.b) și art.4 din Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale” , se arată în actul amintit. De și are grave probleme cu legea, conservatorul Nicolae Gheorghe țintește funcția de primar al comunei Boișoara, de și cetățenii comunei nici nu vor să audă de el!

MAGDA POPESCU