Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Cum explică ministrul Teodorovici misterul creditelor de 800.000 euro

Deşi a fost toată viaţa sa bugetar, noul ministru al Finanţelor, Eugen Teodorovici, are datorii ce îi depăşesc cu mult veniturile sale, arată o anchetă a Digi24. Potrivit declaraţiilor de avere, Eugen Orlando Teodorovici are patru împrumuturi de peste 800.000 de euro, pentru care plăteşte lună de lună 5.400 de euro. Salariul de ministru nu acoperă însă nici un sfert din această sumă. În schimb, ministrul încasează bani buni din chirii. Mai exact, dintr-o chirie. Una dintre casele lui e închiriată unui restaurant la care principal acţionar este mama ministrului. O afacere care, de-a lungul anilor, a mers numai în pierdere şi nu a făcut decât să plătească această chirie ministrului Finanţelor.

Astfel, după ce s-a scris în presă că veniturile nu-i acoperă datoriile pe care le are, ministrul Finanţelor, EugenTeodorovici, explică provenienţa averii sale. Teodorovici spune că imobilele pe care le-a cumpărat cu credite au fost închiriate şi de acolo are bani să îşi plătească ratele.