Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

A fost elucidat misterul marinarului găsit mumificat

Cadavrul găsit la bordul unui iaht ce plutea în derivă în Oceanul Pacific aparţinea de fapt proprietarului, aventurierul german Manfred Fritz Bajorat. Corpul lui Manfred Fritz Bajorat, în vârstă de 59 de ani, a fost descoperit de doi pescari. Înainte de a muri, germanul a scris o scrisoare adresată soţiei lui, Claudia, care a murit de cancer, în 2010, la vârsta de 53 de ani.

“De treizeci de ani am fost împreună pe aceeaşi cale. Apoi, puterea demonilor a fost mai puternică decât voinţa de a trăi. Ai plecat. Fie ca sufletul tău să găsească pacea. Al tău, Manfred” era scris în scrisoarea de adio a germanului Bajorat.

Trupul lui Bajorat a fost găsit de către Christopher Rivas, un tânăr aflat la pescuit împreună cu un prieten de-al său. Cei doi erau la circa 65 km de coastă, în momentul în care au zărit iahtul.

Ambarcaţiunea, lungă de aproape 12 metri, avea o vechime de peste 20 de ani. Deocamdată, nu se cunoaşte de cât timp Manfred a fost mort sau ce l-ar fi ucis, deoarece pe suprafaţa corpului său nu au fost identificate urme de violenţă.

Vânturile oceanice uscate, temperaturile calde şi aerul sărat au fost cauzele pentru care cadavrul s-a conservat atât de bine. Poliţia încearcă să reconstituie ultimele călătorii ale germanului pentru a găsi oamenii care au interacţionat cu el.

Corpul lui a fost supus autopsiei, iar iahtul a fost remorcat, pentru a fi studiat în mod amănunţit.

Manfred Fritz Bajorat a brăzdat oceanele lumii timp de 20 de ani, înregistrând peste o jumătate de milion de mile marine.