Sfânta Cruce este arma împotriva potrivnicului și a răului; Sfânta Cruce – semnul biruinței asupra dușmanului; Sfânta Cruce – îngrădire tare și putere păzitoare a vieții pe pământ; Sfânta Cruce – făcătoare și purtătoare de Viață; Sfânta Cruce – ocrotire a văzduhului, a celor văzute și-a celor nevăzute; Sfânta Cruce – cale de sfințire și de blagoslovire a întregii făpturi; Sfânta Cruce – pavăză a oricărui creștin; Sfânta Cruce – pătimiri și răbdare, speranță și înviere, dăinuire în lumina binecuvântată a Împărăției celei de Sus; Sfânta Cruce – eternul simbol al creștinismului, de la Constantin cel Mare, Împăratul Sfânt!
Se știe că împăratul Constantin, pornind război împotriva unuia dintre marii prigonitori ai creștinilor – Maxențiu -, i s-a arătat, de sus, pe cer, o cruce făcută din stele, cu înscrisul ”În acest semn vei birui”. Împăratul a dat ordin, în urma acestei viziuni, ca pe toate drapelele să fie pus semnul crucii și astfel a învins în război.
Tot de atunci (după cum aflam din ”Povețele maicii Sofronia”, de Alexander Reinhardt, Editura L.B.V., București, 1998, p.246) , Constantin a nutrit marea dorință de a descoperi Crucea pe care fusese răstignit Mântuitorul nostru Iisus Hristos. În acest scop, el a trimis-o la Ierusalim pe mama sa, împărăteasa Elena. Găsindu-se atunci trei cruci, alături de inscripția ”Iisus Nazarineanul, Regele iudeilor”, nu s-a putut afla care este adevărata purtătoare de Viață Cruce, decât atingându-se, cu toate trei, trupul unei femei aflate pe patul de moarte. Descoperită, astfel, printr-o minune, și datorită faptului că multă lume dorea s-o vadă și să i se închine, împăratul Constantin a zidit, în locul aflării minunate a Sfintei Cruci, biserica ”Învierii Domnului”, târnosită în ziua de 13 septembrie 335. A doua zi, în 14 septembrie, Crucea a fost înălțată, pentru ca toti credincioșii să o poată vedea.
Tot în această zi de 14 septembrie, se face prăznuirea aducerii Crucii de la Ctesifon, unde fusese dusă de către perșii ce cuceriseră Palestina și prădaseră Ierusalimul. Împăratul Heraclie i-a învins pe perși, a distrus capitala persană și a readus Crucea la Ierusalim, în anul 629, pe 14 septembrie 630 Patriarhul Zaharia înălțând-o din nou, spre a ei cinstire, în fața credincioșilor din Ierusalim.
Să nu uităm că Înălțarea Sfintei Cruci, după cum ne învață P.C. Pr. profesor Dr. Vasile Răducă în cartea sa, ”Ghidul creștinului ortodox de azi”, apărută la Editura Humanitas – București, în anul 1998, p.131, este un praznic împărătesc amintind de pătimirile, moartea și învierea lui Hristos, de aceea se cade a posti în această zi.
Casele noastre, mediul în care trăim, aerul pe care îl respirăm sunt sfințite – toate – prin semnul minunat al Crucii: mai întâi cercevelele, apoi însuși omul, prin închinarea înaintea așezării și după ridicarea de la masă, înaintea plecării ori a oricărei împrejurări în care se simte neputincios și este pe deplin convins că numai Bunul Dumnezeu îl poate ajuta. Dumnezeu, care din iubirea Sa față de noi, oamenii, și spre iertarea păcatelor noastre, spre împăcarea noastră cu Tatăl Ceresc și tragerea a toată ființa cuvântătoare spre Împărăția Cerurilor, spre ”Ierusalimul cel de Sus”, S-a jertfit pentru noi, întinzându-Și Sfintele mâini pe Crucea pe care ne-a dăruit-o spre întărire și acoperământ de tot zăduful necazurilor și al întristărilor.
Se spune (Pamfil, Tudor – ”Sărbătorile la români”, Editura Saeculum I.O., București, 1997, p.172) că omul scapă de temerile sale imediat ce-și aduce aminte în ce zi a săptămânii a fost, în anul acela, Ziua Crucii.
De Ziua Crucii, păsările călătoare o pornesc spre alte meleaguri însorite, călduroase. Tot acum, toate florile-și vorbesc, arătându-și regretul că se usucă.
Speranția (”Răspunsuri la chestionarul de sărbători”, vol. III – ms.4962, f.95 v., B.A.R., 1907) atrage atenția asupra importanței ținerii acestei zile, căci numai așa – zice el – omul își va găsi mai ușor leacul atunci când se va îmbolnăvi, iar Mușlea și Ovidiu Bârlea (”Tipologia folclorului. Din răspunsurile la chestionarul lui B.P.Hasdeu”, Editura Minerva, București, 1970, p.401) amintesc că cei ce vor posti postul Crucii vor scăpa de boli grave, de friguri etc.
Irina Nicolau (”Ghidul sărbătorilor românești”, Editura Humanitas, București, 1998, p.58) ne spune că de Ziua Crucii se inchide pământul, gângăniile și târâtoarele rămânând în pământ până la Alexii (17 martie).
Să ne închinăm cu smerenie cinstitei Cruci a lui Iisus Hristos, preamărind-o în veci de veci și să-i cântăm:
Crucii Tale ne închinam, Stăpâne,
Și tot văzduhul tresaltă-n bucurie,
Căci ea revarsă-n noi putere și tărie!
Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne,
Și tot omul vesel azi trăiește,
Căci ea Lumina Biruinței izvorăște!
Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne,
Sub umbra ei adăpostindu-ne, Te regăsim
Eternă Viață, Biruitor, Sublim!
Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne,
Și-n fața ei genunchi smerit plecăm,
Cu suflet tremurând o sărutăm.
Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne,
Și-ndemn cu bunătate ai rostit:
”Ia-ți Crucea, fiule, urmează-Mi Mie” –
La Viața cea de-a pururi Vie
Ne-ai răsădit, ne-ai innoit!
A consemnat prof. Nicoleta Enculescu, licențiată în Litere, specializarea Română – Franceză, cu Studii Aprofundate de Etnologie și Folclor, precum și licențiată în Teologie Ortodoxă, specializarea Teologie Ortodoxă Didactică, cu master în Comunicare și comuniune în spațiul eclezial ortodox – promoția 2015, Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Justinian Patriarhul” București.