” Musca trage de obicei la miere, dar întotdeauna trage și la c…t.„
(Proverb chinezesc)
Sunt printre noi.
Sunt aici, asemenea extratereștrilor dintr-un film celebru. Merg pe stradă la fel ca noi, mănâncă la fel ca noi, râgâie la fel ca noi, fac sex la fel ca noi, fumează la fel ca noi, se culcă și sforăie la fel ca noi. La prima, la a doua, ba chiar și la o a treia privire, nu îi poți deosebi cu nimic de noi, adică de ceilalți. Vorba lui Ion Iliescu, cel care i-a ocrotit și i-a oblăduit cel mai bine vreme de 16 ani: ei sunt dintre noi, pentru noi. Cum să-i prigonim, cum să-i marginalizăm, cum asă-i supunem vânătorii de vrăjitoare?
Ba bine că nu! Uite-așa, cu multă atenție, ca să nu ne scape nici unul.
Înainte de 22 decembrie 1989, turnau la Securitate pentru un ban în plus, pentru una sau mai multe cartele de alimente în plus, pentru a fi promovați pe linie profesională, pentru a beneficia de excursii în străinătate pe vremea când majoritatea românilor nu aveau pașaport nici măcar ca să meargă până pe litoralul bulgăresc al Mării Negre. Uneori turnau din pasiune, alteori dintr-un fel de patriotism. Aveau impresia, unii dintre ei, că -și apărau țara atunci când raportau conspirativ că vecinul din apartamentul de deasupra ascultă Europa Liberă. Și se ofereau să-i bage acestuia microfoane de jos în sus, printre țevile de calorifer.
Nu de puține ori, însă , turnau dintr-un soi de sentiment al puterii. De importanță a propriei lor persoane. De participare la rânduiala lucrurilor. De capacitate de a influența destinele celor de lângă ei. Dacă voiau, puteau să-i facă mult rău unui coleg de serviciu care, pe lângă faptul că se îmbrăca al naibii de ostentativ cu haine trimise de soră-sa din Germania, mai manifesta și alte porniri și atitudini ostile Față de orânduirea socialistă din scumpa noastră patrie, Față de partid și Față de conducă torul iubit. Dacă nu voiau, dacă de ziua lor primeau un pachet de Kent și o ciocolată cu alune de pădure, tăceau din gură. Sau nu tăceau, în funcție de misiunea încredințată de ofițerul care coordona încă 3, sau 5, sau mai mulți informatori din rețeaua cu pricina și care solicita mereu mărturii în plus despre comportamentul necorespunzător al colegului de serviciu.
După 22 decembrie 1989 au trecut, nu pentru multă vreme, pe linie moartă. Nu mai aveau cui să toarne. Apoi, într-o bună zi, cineva le-a dat întâlnire la o cafea și le-a spus că uite ce se întâmplă în țară , uite ce vor nespălații ăia din Piața Universității, uite ce nasol e acum în fosta Germanie de răsărit, unde rețeaua informatorilor STASI e dată-n gât de instituția condusă de clericul ăla nebun Nu-i așa că trebuie să facem front comun împotriva unor asemenea grozăvenii? că de nu, vai și-amar de turnătorul ce va ajunge să fie deconspirat în ziarul local… Dar noi suntem băieți buni, îți mai dăm o șansă prin reînnoirea angajamentului, mai ales că acum, în democrație, nu mai e ca pe vremuri. Acum până și răsplata e mult mai mare. Dacă te dovedești un element fidel, de încredere, s-ar putea să ajungi primar, consilier local, consilier județean, ori poate chiar senator sau deputat la Casa Poporului. Poate chiar secretar de stat ori ministru, în funcție de nevoile noastre, ale sistemului care funcționează în umbră.
Pe vremuri, se zbăteau să li se publice câte o carte la Editura Albatros. Sau să devină directori de întreprindere. Sau să ajungă la academia de partid, ori la școala de Securitate de la Băneasa. Să treacă prin filtrele tuturor probelor de loialitate și să parvină cât mai sus și cât mai departe.
În ultimii 16 ani, s-au zbătut să își valorifice la maximum potențialul, să tragă toate foloasele posibile în noile condiții, ca agenți ai puterii din umbră, să obțină stagii de pregătire în străinătate, eventual pe banii occidentalilor, iar cu CV-urile astfel înfrumusețate să ocupe astăzi poziții-cheie în structurile statului. Informația înseamnă putere, iar stăpânii lor, adevărații lor păpușari și mentori de carieră, au nevoie de scule inteligente și bine plasate. Fidelizarea lor Față de stăpâni ține de preistoria angajamentelor semnate înainte de 22 decembrie 1989, pe vremea când erau mult mai tineri, unii dintre ei chiar elevi de liceu.
Cei mai puțin norocoși au rămas la munca de jos, continuând și acum să fie doar niște proletari ai sistemului, niște turnători la locul de muncă , în rețeaua câte unui serviciu secret, de stat sau privat. Informația înseamnă putere, iar asta o știu foarte bine stăpânii lor, foști și actuali. Iar unii dintre stăpâni și-au construit micile lor imperii de afaceri inclusiv prin utilizarea acestor sclavi mereu ținuți în lesă prin instrumentul șantajului.
Li s-a spus turnători. Dar munca de turnător este „“ în sens propriu, adică la gura furnalului dintr-o uzină siderurgică „“ o ocupație grea și cinstită, în care pâinea cea de toate zilele se câștigă doar cu sudoarea frunții.
N-ar trebui să li se mai spună așa.
Li s-a spus ciripitori. Dar ciripitoare sunt toate păsările care anunță venirea primăverii După o iarnă în care noroiul și zloata ni s-au luat, zi de zi, pe picioare. Nici așa n-ar trebui să li se mai spună.
Li s-a spus informatori. Un termen tehnic, aproape meseriaș, menit parcă să-i onorabilizeze. Seamănă întrucâtva cu denumirea de informatician, sau cu aceea de formator, numai că nu răsare Informatician și formator sunt două repere clare în nomenclatorul oficial al ocupațiilor din economia națională, ceea ce nu e cazul informatorului.
Cel mai bine este să li se spună, pur și simplu, lichele, întocmai ca în celebrul apel publicat de Gabriel Liiceanu la începutul anului 1990, sau ca în la fel de celebra, deja, scrisoare deschisă a aceluiași Liiceanu că tre Mona Muscă . Și trebuie scoși de acolo de unde sunt și expuși în vitrina cu monstruozități anacronice, asemenea unor măsele cu rădăcini aberante care chinuiesc gingia pe dinăuntru.
N-o să-i omoare nimeni, fiți fără grijă.
Nici statul român nu va rămâne fără protecție în fața pericolelor de tot felul. Eficiența lor pentru binele societății continuă să fie, din punct de vedere practic, cel puțin la fel de nulă ca și înainte de 22 decembrie 1989. Încercând să argumenteze în favoarea informatorilor racolați în mediul preuniversitar, vreo doi PRM-iști fanatici vin cu argumentul nevoii de combatere a mereu crescândului consum de droguri în școli. De unde se vede că , de fapt, informatorii „care este” nu își „face” treaba așa cum trebuie. Și atunci „“ pe cine informează ei, de fapt, și în legătură cu ce anume?
Cunosc un om care pe vremea când era doar elev de liceu a refuzat să devină colaborator al Securității, cu toate că i s-au promis avantaje. Acum are vreo 40 de ani și timp de mai bine de două decenii nu și-a putut reprima senzația că este mereu frânat, mereu împiedicat ca de un fel de forță ocultă, atunci când se afla pe punctul să urce o nouă treaptă în domeniul profesional. După ce își va vedea dosarul întocmit de fosta Securitate, dacă îl va vedea, va înțelege mai bine cum și de unde i s-a tras toată lupta grea de până acum.
Nici un pic de compasiune pentru Mona Muscă . Își merită soarta, fiindcă a mințit și fiindcă roata destinului nu stă pe loc, ci calcă pe toate spițele. La fel trebuie să li se întâmple tuturor lichelelor de dinainte și de După răsturnarea regimului Ceaușescu. Tuturor lichelelor, mari și mici.
Zora Vifor