Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Petre Ungureanu a furat ideile lui Grigorescu

” N-are idei proprii

INIÎIATIVĂ. Oamenii de afaceri din județul Vâlcea vor avea un club propriu. Decizia aparține actualului prefect, Petre Ungureanu, care vrea să”salveze” economia județului prin discuții sterile cu ajutorul unor oameni de afaceri autohtoni. Acest club va fi realizat în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie Vâlcea, iar cea dintâi întâlnire cu primii 10 directori de firme va avea loc săptămâna aceasta. Astfel, joi, va avea loc, la Prefectura Vâlcea, prima întrunire, pentru definitivarea proiectului, dar și pentru stabilirea problemelor existente.

Prefectul Petre Ungureanu anunța, cu o săptămânăîn urmă, înființarea unui club al oamenilor de afaceri vâlceni și numirea președintelui Camerei de Comerț și Industrie, Valentin Cismaru, în funcția de ,,prim-ministru într-un guvern privat”. Proiectul ar avea ca scop ,,dezvoltarea viitoare a județului”, de fapt a firmelor conduse de oamenii de afaceri ai județului. Prefectul județului a luat startul greșit: județul Vâlcea nu se poate dezvolta economic doar cu afaceriștii locali a că ror activitate se bazeazădestul de puțin pe producție, realitate ce ne-a fost confirmatăpână acum. Vâlcea nu ar fi ajuns în situația deplorabilădin prezent, dacă autoritățile locale și cele județene ar fi fost deschise investitorilor autohtoni sau străini.

De 20 de ani de zile, județul Vâlcea este condus economic cam de aceleași persoane, și tot de 20 de ani încoace, autoritățile locale și cele județene au încurajat numai patroni care fac parte din anturajul liderilor politici ai județului. Pentru restul, din păcate, județul a fost „închis”: terenurile libere au fost date spre concesiune și, După aceea, spre vânzare, pe un preț de nimic, numai celor care aveau carnetul de partid în sertar. Investitorii autohtoni sau străini care s-au aventurat să-și deschidăafaceri în Vâlcea au fost jecmăniți pe Față cu scopul de a renunța, ceea ce s-a și întâmplat. Investitorii străini fug de autoritățile vâlcene ca dracu’ de tămâie, iar cu excepția polonezilor de la USG și a francezilor de la Vilmar, nici un străin nu a fost interesat să-și dezvolte afaceri la noi.

Investitorii străini fug de Vâlcea, cei autohtoni mor pe capete

Prefectul Ungureanu habar nu are că în Vâlcea sunt înmatriculate la Registrul Comerțului doar două societăți comerciale cu participare străină, amândouă înființate pe structura societăților ceaușiste. Cum nu știe nici că mare parte din firmele vâlcene și-au declarat falimentul din cauza politicii fiscale aberante a Guvernului Boc. Speriați de impozitului forfetar, care impune plata unei sume al că rui cuantum variazăîntre 350 de euro și 12.000 euro, agenții economici au preferat să-și suspende activitatea pe o perioadă de trei ani de zile sau să-și dizolve firmele și săse transforme în persoanăfizică , formă scutităde la plata acestei taxe, sau săle radieze de la Oficiul Comerțului. În perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2009, la nivelul județului Vâlcea, peste 1000 de societăți vâlcene și-au suspendat activitatea din cauza impozitului forfetar pe o perioadă de 3 ani, alte câteva sute au fost radiate, fapt care a dus la creșterea alarmantăa șomajului. În județul nostru, rata șomajului a sărit de la 6,8 % la 7,3 % într-o singurălună. Dacă în august aveam 12.700 de șomeri, la sfârșitul lunii septembrie numărul vâlcenilor aflați în că utarea unui loc de muncă era de 13.131 de persoane. În cazul în care „trendul” se menține, prognozele Direcției de Statistică se vor adeveri, unul din 10 vâlceni riscă să rămână șomer până la sfârșitul lui 2009.

Ungureanu spunea că va înființa un Consiliu Consultativ al Prefecților, organ consultativ al prefectului, unde se vor lua hotărâri majore în ceea ce privește dezvoltarea viitoare a județului. Trecând peste faptul că ideea a fost preluatăde la prefectul Remus Grigorescu, prefecții au cu totul alte atribuții, iar istoria ne-a arătat că foștii prefecți nu au excelat la capitolul dezvoltării economice a județului, deci le-a lipsit capacitatea de a da sfaturi actualei conduceri a prefecturii pe acest segment de activitate.

Prefectul vrea săîngroape CET-ul în favoarea USG

Prefectul Petre Ungureanu poate concura cu succes la un concurs cu tema ,,Cele mai proaste decizii ale anului 2009″. Săptămâna trecută, el afirma pe unul din canalele media, precum și în cadrul celei mai recente conferințe de presă , că va încerca săobținăpentru USG, o scă dere a prețului gigacaloriei, acțiune care presupune sabotarea Financiară a societății CET-Govora.

Mai mult, acesta și-a propus săpunăumărul la falimentarea CET-ului și nu la dezvoltarea lui, cum anunța cu o săptămânăîn urmă. Prefectul și-a motivat gestul prin salvarea de la șomaj a angajaților de la Uzinele Sodice ca urmare a unor posibile disponibilizări practicate de patronii polonezi, din cauza procesului pierdut cu fostul director al societății Florin Bălan. Fostul director a câștigat în instanță21 miliarde de lei vechi și a mai cerut încă 20 miliarde, cheltuieli de judecată, sumăcare face obiectul unui alt proces aflat pe rol. Enervați de pierderea provocatăde fostul director, polonezii au hotărât să-și diminueze cheltuielile printr-un artificiu economic: au cerut autorităților județului, printr-un șantaj mascat, scă derea prețului gigacaloriei furnizate de societatea vâlceană CET Govora. În momentul în care au văzut că președintele Consiliului Județean, Ion Cîlea, refuzăsăarunce CET-ul în faliment în favoarea USG, polonezii au aruncat la înaintare sindicatele uzinei, care au lansat amenințări cu manifestații publice de protest dacă capii județului nu cedeazăîn fața pretențiilor firmei poloneze. Ungureanu, obișnuit cu folosirea traficului de influențăîn instanțele de judecată, și-a uitat noile atribuții și s-a gândit că nu ar fi rău săcalce sub pantofi principiile economiei de piațăși contractele încheiate între două societăți comerciale.

Drept urmare, prefectul a declarat că va negocia o scă dere a prețului gigacaloriei în favoarea polonezilor cu riscul de a băga CET-ul în faliment: ,,40% din cheltuielile USG sunt pe energie. Polonezii au investit foarte mult acolo și acum sunt pe pierderi și trebuie săle oferim un ajutor. M-am hotărât să-i iau de mânăpe președintele CJ, Ion Cîlea, și pe Mihai Bălan, directorului CET-ului și săajungem la o înțelegere, săreducem prețul gigacaloriei oferite USG. Dacă nu facem acest lucru, riscă m săavea probleme sociale grave acolo, pentru că firma polonezăva fi obligatăsăfacă disponibilizări pentru reducerea costurilor.”

Prefectul Ungureanu nu a luat în calcul faptul că prin acceptarea acestei propuneri CET-ul ar fi obligat sămeargăpe pierderi și să-și arunce în șomaj proprii salariați în favoarea polonezilor de la USG, care vor să-și scoatăpierderile înregistrate în ultimul an de zile prin îngroparea societății furnizoare de servicii. Investițiile făcute nu au niciodatărelevanțăîntr-un contract comercial încheiat între două firme comerciale, iar polonezii știu foarte bine acest lucru, altfel nu apelau la ajutorul sindicatelor în a face presiuni sociale asupra capilor județului. Prefectul spunea că organigrama îi conferădreptul de a-și angaja încă un consilier, dar că nu s-a hotărât încă dacă săia unul pe turism, juridic sau economic, declarațiile aberante făcute, săptămâna trecută, aratăfoarte clar că are nevoie de doi într-unul: economic și juridic, altfel în loc sădezvolte firmele vâlcene le va falimenta într-un ritm record.

Prefectul dăverde turismului prin Biroul Electoral Central

Actualul prefect de Vâlcea, avocatul Bebe Ungureanu, nu a renunțat la ideea înființării unui birou regional de turism în cadrul Prefecturii Vâlcea, acțiune total ilegală, ținând cont de faptul că Prefectura va găzdui la parter Biroul Județean Electoral. Dacă în prima fazăprefectul își propusese săînființeze respectivul birou la etajul doi, o idee total nefericităși ilegală, deoarece legea prevede ca acest tip de centre săfuncționeze în spații de sine stătătoare, în a doua, avocatul a schimbat locația, dar nu a renunțat la ideea inițială: biroul va funcționa la parterul instituției, adică la doi pași de Biroul Electoral Județean. Se pare că actualul prefect este total depășit de situație și habar nu are că legea interzice funcționarea Birourilor Electorale Județene în același spațiu cu alte instituții, fapt pentru care, fosta conducere a Prefecturii, din Guvernul Tăriceanu, și-a mutat până și birourile proprii, eliberând total parterul. În mandatul Boc 2, prefectul-avocat Bebe Ungureanu înființeazăun birou de turism, care presupune accesul persoanelor străine în instituție, chiar în pragul Biroului Electoral Județean, astfel încât, turiștii, electorali sau nu, vor putea săse plimbe nestingheriți în incinta Biroului Județean Electoral.

Dana Nedescu