Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Calcul greșit al parcomatelor din Râmnicu Vâlcea! Primăria își cere scuze

Primăria municipiului a fost informată prin intermediul unor postări din mediul on-line despre situaţii în care calculul perioadei pentru care a fost achitată parcarea s-a făcut în mod greşit. Ca urmare, a fost sesizat imediat serviciul de mentenanţă a parcometrelor şi s-a solicitat verificarea şi remedierea celor semnalate; totodată, se adresează rugămintea celor care, eventual, se vor mai confrunta cu astfel de erori să anunţe imediat Primăria Râmnicului. Municipalitatea îşi cere scuze pentru astfel de situaţii şi îi asigură pe toţi utilizatorii acestui serviciu că se fac toate demersurile pentru ca asemenea cazuri să nu se mai repete.