Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Parcul Zăvoi, aproape de finalizare la Amărăşti

În scurt timp, locuitorii comunei Amărăşti îşi vor putea petrece timpul în Parcul Zăvoi. Cel din localitate, nu cel de la Râmnicu Vâlcea! „Finanţarea a fost făcută de Administraţia Fondului pentru Mediu, 4,5 miliarde şi cofinanţare de 500 milioane. Totul va fi gata în toamnă sau în iarnă. Vor fi alei pietonale, mobilier stradal, băncuţe, loc de joacă pentru copii înconjurat de gard viu. Intrarea se va face peste un podeţ aflat deasupra unui heleşteu iar iluminatul va fi prin celule fotovoltaice. Peste tot va fi gazon, copaci şi diverse plante ornamentale. Este o investiţie de suflet, veţi vedea că totul va ieşi bine”, spune primarul localităţii, Constantin Drăghici. Altfel, în localitate s-au început şi lucrări de asfaltare a Drumului Comunal Mereşeşti-Padina. În proiect sunt prevăzuţi 4,4 kilometri de asfalt, dintre care 2 au fost deja realizaţi. „Aşteptăm noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală pentru a extinde apa şi canalul în localitate şi pentru a moderniza şi celelalte drumuri comunale.”, concluzionează edilul.