Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Valea Oltului este în continuare parţial blocată din cauza unei alunecări de teren

De câteva zile, traficul pe DN 7 – Valea Oltului este parţial restricţionat în localitatea Robeşti din cauza unei alunecări de teren. Şoferii trebuie să ştie că o porţiune din carosabil s-a rupt pe sensul de mers Râmnicu Vâlcea – Sibiu, la kilometrul 224 + 450, iar Direcţia de Drumuri Naţionale Vâlcea nu a reuşit nici până acum să remedieze problema. „Circulaţia auto se desfăşoară îngreunat din cauza unor alunecări de teren care au afectat îmbrăcămintea asfaltic-bituminoasă a carosabilului, în sensul ruperii acesteia în mai multe fragmente. Suprafața de carosabil afectată are lungimea de aproximativ 25 metri și lățimea de aproximativ un metru. Locul producerii evenimentului este semnalizat în mod corespunzător, iar traficul de autovehicule se desfășoară pe o bandă, alternativ, în ambele sensuri de deplasare” – susţine Poliţia Rutieră.