Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Politicienii vâlceni îşi fac publică viaţa pe Facebook

SOCIALIZARE. Cea mai cunoscută reţea de socializare este  Facebook, care pare să fi atras ca un magnet mare parte dintre politicienii vâlceni. Pe FB, aşa cum i se prescurtează numele printre internauţi, şi-au făcut cont mai toate VIP-urile vâlcene, dintre care amintim: Victor Popescu (PNL), Bogdan Almaşi (PDL), Romeo Rădulescu (PDL), Emilian Frâncu (PNL), Laurenţiu Coca (PSD) sau Bogdan Pruteanu (PNL). Acestea sunt o mică parte dintre personalităţile politice locale care au încercat să treacă dincolo de barierele Internetului. Putem spune, aşadar, că reţelele sociale au devenit într-un timp foarte scurt cei mai buni prieteni ai persoanelor publice, care prin intermediul  anunţurilor, pozelor şi gândurilor pe care le expun pe Facebook, doresc să fie cât mai aproape de electorat sau simpatizanţi.

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Romeo Rădulescu, este una dintre cele mai active personalităţi locale pe reţeaua de socializare Facebook. Edilul şi-a postat nu mai puţin de 108 poze, fiind la concurenţă cu senatorul PNL Emilian Frâncu, în care apare în diferite ipostaze: dansând, delectându-se cu o cafea sau zâmbind frumos alături de cei care au fost „primari pentru o zi”. Mai trebuie spus că primarul are aproape patru mii de prieteni, iar la poza de profil şi-a postat o imagine folosită în campania electorală pentru Primăria Râmnicului. Unul dintre politicieni care s-au înscris de puţin timp pe Facebook este senatorul PSD, Laurenţiu Coca, care a publicat o singură fotografie. Până acum el a adunat doar 130 de prieteni. Nici deputatul PDL Samoil Vîlcu nu este de prea multă vreme înscris pe reţeaua de socializare.

Pe lângă fotografia de profil, el a mai postat una de la o un talk show politic, difuzat de o televiziune locală. Preşedintele PNL Râmnicu Vâlcea, senatorul Emilian Frâncu, pe de altă parte, este un împătimit al Facebook-ului. Aşa cum vă anunţam şi în numerele trecute ale publicaţiei noastre, el a postat 385 de fotografii, înfăţişându-l pe parlamentar în ipostaze dintre cele mai ciudate: pe elefant, stând ciuci, dansând sau alături de jurnalişti. Un alt politician care şi-a făcut profil de Facebook este deputatul PDL Sorin Zamfirescu care şi-a postat doar patru fotografii, împreună cu familia. Nici Adrian Burlan, despre care nu mai ştim sigur dacă este pesedist, nu a ocolit celebra reţea de socializare socială. El şi-a publicat 13 fotografii, dintre care 12 sunt din campania pentru funcţia de europarlamentar, pe care nu a reuşit să o câştige. Liberalul Constantin Monceanu, fost viceprimar al Râmnicului, are şi el, de ceva vreme, cont pe Facebook. La profil, şi-a postat o fotografie în care apare încadrat de două steaguri, cel al României şi cel al Americii. Singurele poze publicate de liberlal pe FB sunt dintr-o excursie la Chicago, USA.

 

Primarii vâlceni au FB Consilierul judeţean PDL Bogdan Almaşi are o groază de fotografii. Totuşi, legăturile sale cu spaţiul virtual nu se opresc aici. Democrat-liberalul şi-a făcut şi un blog unde a început să scrie impresii personale despre politica vâlceană. Textele sale sunt destul de acide, alesul judeţean lovind, mascat ce-i drept, şi în colegii de partid. Cele mai multe şi dure acuze le aduce însă preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, despre care spune că e un individ lipsit de viziune. Tânărul consilier local Victor Popescu are peste trei sute de fotografii, dintre care multe sunt personale, în timp ce altele prezintă activitatea sa politică. Preşedinta femeilor pesediste din municipiu, Adina Dobrete, nu are prea multe fotografii pe Facebook, însă se poate lăuda cu una care a făcut senzaţie în spaţiul virtual: o fotografie în care este alături de marele fotbalist Gheorghe Hagi. Primarul din Băile Olăneşti, Gheorghe Ciucă, şi-a făcut şi el cont de Facebook, însă nu şi-a postat o singură fotografie. Şi pentru că a venit vorba de primari, şi primarul Ilie Amuzan (Călimăneşti) şi-a creat un profil pe FB. El are ceva mai multe poze, în jur de 60, unele dintre ele cu ferma sa de Facebook. Potrivit ultimelor studii, reţeaua de socializare Facebook are peste 3 milioane de utilizatori români, dintre care 26,78% locuiesc în Bucureşti. Peste 14% din populaţia României foloseşte în acest moment cea mai mare reţea de socializare din lume, iar din cei 3.018.500 de utilizatori români de Facebook – 50,74% şi-au completat oraşul în profilul creat pe această reţea. OLIVIA PÎRVU-CÎRCIU