Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Jandarmii vâlceni au fost instruiţi să „lupte” cu drogurile

De câţiva ani încoace, jandarmii vâlceni, în raziile pe care le efectuează, descoperă, frecvent, tot mai mulţi tineri care se droghează sau care au asupra lor substanţe interzise. Pentru că fenomenul ia amploare, iar cazurile se înmulţesc pe zi ce trece, specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Vâlcea s-au gândit să-i instruiască pe jandarmi în acest domeniu, pregătindu-i astfel să se „lupte” cu drogurile. Astfel, în perioada 10 – 13 septembrie 2013, în sala de cursuri din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vâlcea, a avut loc o sesiune de formare cu tema „Formare de bază în domeniul prevenirii consumului de droguri”. La această activitate au participat 25 de jandarmi ce sunt implicaţi în activitatea de combatere a infracţionalităţii stradale de la nivelul judeţului Vâlcea. „Pe parcursul celor 4 zile, jandarmii au fost pregătiţi intensiv, li s-au prezentat date despre droguri, clasificarea lor, efectele drogurilor şi cum pot fi recunoscuţi cei care se află sub influenţa drogurilor, date din raportul European şi Naţional 2012, aspecte legislative, politici naţionale de prevenire şi combatere a drogurilor, fenomenul substanţelor noi cu efecte psihoactive. De asemenea, au fost informaţi despre serviciile de asistenţă oferite la nivel naţional, dar şi local, prin structurile Agenţiei Naţionale Antidrog” – susţin specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Vâlcea. CLAUDIA STANCIU