Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Hoţii din locuinţe fac ravagii în municipiu

 • Şeful de la Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipale Rm. Vâlcea, Gabriel Popa, îi îndeamnă pe vâlceni să ia măsuri suplimentare pentru a împiedica infractorii să le treacă pragul şi să-i lase fără bunuri. 

Nu trece o zi fără ca în buletinul de ştiri al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea să nu fie anunţate furturi peste furturi. Aşa cum spunea şeful Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului, Gabriel Popa, „se fură orice şi de oriunde”. Grav este că s-au înmulţit furturile din apartamente, iar vâlcenii nu se sinchisesc să ia măsuri suplimentare pentru a împiedica infractorii să le treacă pragul şi să-i lase fără bunuri. Hoţii sunt foarte bine organizaţi şi îşi „filează” victimele cu mult înainte de a da spargerea, ei vizând în special oamenii care au mulţi bani, bijuterii din aur şi electronice. Chiar zilele trecute, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale au reţinut o femeie care, în seara zilei de 21 iulie, a intrat prin efracţie într-un apartament de unde a furat mai multe electronice. Mirela V. – 22 de ani, din Rm. Vâlcea, a folosit chei potrivite pentru a intra în apartamentul al cărui proprietar era plecat în acel moment. Femeia a fost prinsă abia în data de 25 iulie, atunci când poliţiştii au descoperit-o şi au reţinut-o doar pentru 24 de ore. Mai mult decât atât, s-a reuşit şi recuperarea prejudiciului, iar Mirela V. va fi cercetată în stare de libertate.

În aceste condiţii, când, aşa cum spuneam, furturile din apartamente se înmulţesc în municipiul Rm. Vâlcea, şeful Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipale Rm. Vâlcea, Gabriel Popa, le recomandă vâlcenilor să ia măsuri suplimentare. „Sunt câteva măsuri ce trebuie luate obligatoriu pentru că în ultima perioadă au fost comise mai multe fapte de furturi din apartamente. În primul rând, le recomandăm oamenilor să verifice, să repare şi să închidă uşile de acces în scara blocurilor ce au sisteme de tip interfon. O altă măsură pe care noi o considerăm utilă este aceea de a fi montată, de către asociaţiile de proprietari, o cameră de luat vederi la intrarea în scara blocului. Mai mult, oamenii trebuie să semnaleze la 112 intrarea în scara blocului a oricărui individ străin. Aici trebuie să fac precizarea că autorii furturilor sunt, de obicei, îmbrăcaţi decent pentru a nu trezi suspiciuni. În final, le recomandăm vâlcenilor să-şi depoziteze bunurile de valoare în unităţi specializate pentru a evita să devină ţinta hoţilor de apartamente” – ne-a declarat  şeful Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului, Gabriel Popa.

CLAUDIA STANCIU