Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Barcă de 17.000 de euro de la „Mirajul Oltului”, putrezită într-un an

Unei bărci de 17.000 de euro, achiziţionată în cadrul proiectului ,,Mirajul Oltului”, de la Călimăneşti, i-a putrezit podeaua după un an de zile. Ştim cu toţii că proiectul Mirajul Oltului nu a avut un start prea bun, problemele menţinându-se chiar şi la final. Constructorul se află în stare de insolvenţă iar Consiliul Judeţean Vâlcea nu poate să rezilieze contractul pentru a nu pierde garanţia utilajelor. Asta ca să nu mai aducem în discuţie paşii care trebuie să fie urmaţi în cazul unei noi licitaţii.

Anomaliile investiţiei au fost prezentate chiar de către preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu: „Am luat în calcul multe aspecte legate de Mirajul Oltului: rezilierea contractului, şi mai ales, ce presupune o reziliere a unui contract la Mirajul Oltului. Nimeni nu îşi asumă riscul să facă o reziliere fără o expertiză. Complicat…dar mergem şi luăm foarte în serios şi această posibilitate, aceea de reziliere a acestui contract, pentru că nu se mai poate! Am aflat că acea barcă a fost reparată cu OSB. (…) Nu vă pot spune prin ce am trecut cu acea barcă nereparată, pe care unii au uitat să pună prelata…”.