Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea au depistat persoana care ar fi scris cu vopsea neagră pe zidurile mai multor clădiri din municipiu.
În dimineața zilei de 17 ianuarie a.c, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, pe mai multe clădiri ale unor instituții publice, dar și private din Râmnicu Vâlcea, au fost realizate în cursul nopții, inscripții cu vopsea neagră.
Ieri, 22 ianuarie, polițiștii au reușit identifcarea persoanei bănuite de realizarea acestor inscripţii, fiind vorba de Creangă Iustin Claudiu, de 36 de ani, din Râmnicu Vâlcea, cunoscut de toată comunitatea cu reale probleme psihice. Acesta nu se află la prima faptă de acest gen, fiind prins şi amendat de mai multe ori, din acelaşi motiv.
„Au fost demarate imediat verificările, fiind descoperite și alte imobile din municipiu pe care s-au realizat aceste inscripții, în urma probatoriului administrat, persoana bănuită fiind identificată. Verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta și dispunerea măsurilor legale” ne transmite IPJ Vâlcea.
Lasă un comentariu