6:30 – Sună ceasul deşteptător. Preşedintele îl ignoră exact cum ignoră întrebările ziariştilor incomozi.
6:45 – Ceasul insistă, preşedintele persistă.
7:00 – Sună copiii care au plătit pentru meditaţii la fizică şi îşi cer banii înapoi. Preşedintele îi ameninţă. Le spune: – Sunteti tineri, chiar trebuie să muriţi ca să înţelegeţi că nu va mai dau nimic?
8:00 – Apare Prima Doamnă însoţită de Primul Căţel şi Primul Motan. Preşedintele sare din pat ca ars.
9:00 – Prima doamnă îl întreabă dacă merge la vot.
12:00 – Preşedintele răspunde că da.
12:10 – Prima doamnă îl întreabă cu ce costum.
14:00 – Preşedintele răspunde că a ales şi îl va lua pe cel gri, singurul pe care îl are.
14:10 – Prima doamnă îl întreabă cu ce cravată.
16:00 – Preşedintele răspunde că a ales şi o va lua pe singura pe care o are.
Ora 22 – Cei doi ajung la vot, dar secţia deja s-a închis.
********
Acest material este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.
Lasă un comentariu