Mai împăcaţi cu tot ce ne înconjoară, am petrecut Sărbătorile Pascale încheiate azi cu Duminica dedicată apostolului Toma Geamănu Necredinciosul, cel care n-a crezut în reîntruparea Mântuitorului decât după ce i-a pipăit rănile pricinuite de soldaţii romani. De-a lungul timpului, filozofii creştini au întors pe toate feţele motivaţia îndoielilor Sf. Apostol Toma, promotorul creştinismul în ţinuturile medo-indiene care a sfârşit prin a fi ucis pentru dreapta lui credinţă. Unii teologi consideră totuşi că Sf. Toma avea nevoie de o certitudine ceva mai palpabilă pentru a căpăta puterea de a răspândi religia creştină printre încrâncenaţii idolatri ai continentului asiatic. Deşi în domeniul evanghelic îndoiala nu se află la loc de cinste, când vine vorba de politicile publice din ţinuturile carpato-danubiano-pontice nu cred că e un păcat prea mare dacă ne manifestăm neîncrederea faţă de „bunele intenţii” lansate pe piaţă de către diverşi reprezentanţi ai guvernării locale şi centrale, indiferent de culoarea lor politică. Aşadar nu-mi este deloc greu să adopt poziţia lui Toma Necredinciosul când aud de începerea autostrăzii Piteşti-Sibiu, de rezolvarea problemei Oltchim, de reorientarea profesională a personalului disponibilizat de pe platforma chimică, de începerea lucrărilor de folosinţă generală pentru Zona Metropolitană a Râmnicului, de îmbunătăţirea şi modernizarea reală a traficului urban într-un oraş în care se circulă o mare parte din zi bară la bară, de transformarea de facto a municipiului într-un adevărat oraş turistic (vezi postarea de referinţă de pe facebook a prof. Sorin Oane „Să definim profilul nostru de oraş şi dacă este turistic să-l facem turistic”), de creere a unei pieţe publice a municipiului fără de care nu ne putem numi oraş cu pretenţii şi a unei zone comerciale pietonale, de corectare şi evitare a gafelor, a erorilor urbanistice mult prea des întâlnite în ultimii ani în municipiul nostru, de preluare şi continuare a ideilor favorabile comunităţii indiferent de orientarea politică a autorilor acestora, de conlucrarea tuturor aleşilor locali aparţinând diferitelor partide pentru mai binele râmnicenilor, de scăderea şi simplificarea taxelor şi impozitelor şi aş putea continua astfel încă multă vreme. Sigur, asta nu înseamnă că atunci când cineva încearcă să rezolve chestiuni importante aidoma celor de mai sus noi să stăm liniştiţi în tribună ba chiar să sperăm că intenţiile lăudabile vor da chix. Nu, hotărât nu! Dacă promisiunile capătă o turură ceva mai concretă trebuie să sprijinim din toate puterile astfel de tentative. În ce fel? În primul rând prin vot. Cum procedăm însă după o campanie electorală excesiv de zgomotoasă cu alte cuvinte cum şi cu cine vom vota? Ce garanţii se pot oferi într-o astfel de perioadă pentru ca noi să avem certitudinea că am tras lozul câştigator? Mă tem că nu exagerez când afirm că cine poate răspunde la aceste întrebări ar merita din plin premiul Nobel. Demagogia, falsitatea şi interesele de grup au câteodată o mască transparentă dar asta nu se-ntâmplă întotdeauna. Cred cu tărie că realizările de până atunci ale candidaţilor, comportamentul şi profilul lor moral ar trebui să aibă un rol hotărâtor. Credibilitatea şi nu notorietatea înşelătoare ar trebui să primeze! Alegerile pentru Parlamentul U.E. cărora nu le acordăm îndeobşte suficientă atenţie sunt extrem de importante dar în Râmnic participarea ar fi fost mult mai consistentă dacă am fi ales în acelaşi timp şi Primarul pentru restul de doi ani. Apropo, propun să se modifice Legea Administraţiei Publice Locale stabilindu-se o durată de numai 24 de luni pentru mandatul edililor-şefi din întreaga ţară. Pentru râmniceni este al patrulea astfel de mandat aşa că de ce să fim noi mai cu moţ!
N.B.: Îmi cer iertare pentru finalul uşor amărui! De obicei sunt un optimist care crede că „mai rău de-aşa nu se poate”. Există însă pesimişti care mi-ar răspunde: „Ba da, se poate”! Cine o avea dreptate?