Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

CSM, în excursie la Caransebeş

CSM Râmnicu Vâlcea avea nevoie de un punct în deplasarea de la Caransebeş sau măcar de o înfrângere la un o diferenţă minimă, cu gol marcat, pentru a-şi asigura primul loc al clasamentului de play-out. A fost singura miză a celor 90 de minute în condiţiile în care FC Olt Slatina s-a retras din campionat şi din eşalonul secund nu mai retrogradează nimeni. Pe teren a fost, însă, o singură echipă, a gazdelor, care a luat cu asalt poarta lui Andrei Popescu încă din debut. Primul gol a picat repede, încă din minutul 5 iar FC Caransebeş şi-a dublat avantajul până la pauză. Repriza secundă a fost începută mai bine de vâlceni, care au ratat o ocazie mare prin Marius Staicu dar cei care au punctat au fost tot elevii lui Alin Artimon, după o fază controversată. Săulescu a fost lovit în piept de un vâlcean iar Popescu a făcut semne ca jocul să se întrerupă. Faza a continuat, iar mingea a ajuns la Roman, care, de la 14 metri, a dus scorul la 3-0. În prelungiri s-a făcut 4-0, golul de onoare al CSM-ului fiind înscris de Marius Staicu, la ultima fază. Echipa noastră rămâne pe primul loc al clasamentului dar mai are doar trei puncte faţă de FC Caransebeş. În ultima etapă CSM joacă la Oradea cu FC Bihor în timp ce FC Caransebeş se deplasează la Pâncota. Un eventual punct cucerit de „vipere” le asigură locul 7 al Seriei de Vest a eşalonului secund.

Declaraţii:

„Mă bucură jocul, mă bucură rezultatul, mă bucură faptul că în al cincilea meci consecutiv folosim patru jucători sub 21 de ani, iar spre final chiar al cincilea, mă bucur că, matematic, ne-am atins obiectivul şi nu am depins de retragerea lui FC Olt sau mai ştiu eu a cui se mai poate retrage în ultima săptămână… Cred că am reuşit să justificăm investiţia făcută în noi, încrederea avută în noi, eforturile care s-au făcut dinspre oraş şi dinspre domnul primar… Putem vorbi aşa acum, pentru că, matematic, socotelile sunt încheiate, indiferent că se răzgândeşte FC Olt peste o săptămână şi se prezintă la ultimul joc. Îmi felicit jucătorii pentru parcurs, putea fi şi mai bun, dar la start, când ne-am apucat, puţini credeau că, având şase puncte, vom reuşi să ne mai atingem obiectivul. Deja sezonul acesta pentru noi e istorie, mai avem un joc în care trebuie să ne respectăm, aşa cum am făcut şi astăzi, în care trebuie să aducem puncte, ca să rămânem primii în play-out şi să încheiem sezonul cu un rezultat bun şi, aşa cum ne-am propus la început, să încheiem pe primul loc dacă putem sau la egalitate de puncte cu Vâlcea. Sper că i-am mulţumit pe spectatorii prezenţi în tribune, le mulţumim cu toţii pentru sprijinul pe care ni l-au acordat la fiecare meci, şi sper ca în sezonul viitor Caransebeşul să poată să le arate, pe lângă rezultate, şi un joc care să-i satisfacă” – Alin Artimon, antrenor principal FC Caransebeş

„Prea multe despre acest joc nu sunt de spus. O victorie meritată a Caransebeşului, am avut şi noi ocaziile noastre în anumite momente importante în care puteam să revenim în joc, dar am făcut din nou cadouri… Dacă există un lucru bun pentru noi în jocul de azi, acela e faptul că am jucat cu vreo şase tineri sub 21 de ani, dintre care patru născuţi în 1996, ceea ce se urmăreşte pentru anul viitor. În rest, ne-am prezentat lamentabil, am făcut cadouri, am venit în vacanţă, în vacanţă am şi jucat. Suntem cu toţii vinovaţi, în frunte cu mine, pentru atitudinea avută astăzi. Mai rămâne un meci, după care vom vedea ce va fi. Felicitări Caransebeşului pentru tot ce a realizat din iarnă încoace şi mult suuces în ceea ce-şi propun!” – Alexandru Pelici, antrenor principal CSM Rm. Vâlcea