Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Veteranii și văduvele de război vor fi scutiți integral de la plata impozitelor locale

Codul Fiscal a fost modificat de Guvern prin Odonanță de Urgență în sensul reintroducerii facilităților fiscale acordate veteranilor de război, văduvelor de război, persecutatilor politic dar și în cazul persoanelor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.

Veteranii și văduvele de război vor fi scutiți integral de la plata impozitelor pentru clădiri și terenurile pe care le dețin în comun cu soțiile/soții acestora, dar și pentru un mijloc de transport la alegere.

În cazul persoanelor persecutate pe motive politice dar și a celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri și soțiile/soții acestora se acordă scutirea de plată a impozitului pentru locuința de domiciliu, terenul aferent acesteia și pentru un mijloc de transport la alegere.

În cazul că proprietățile fie că e vorba de clădiri, terenuri sau mijloace de transport sunt deținute în comun cu o terță persoană, facilitățile fiscale nu se acordă și terților.

Aceste scutiri de la plata impozitelor se aplicade la data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență și autoritățile locale sunt obligate să recalculeze impozitele persoanelor pentru care s-au făcut modificări în Codul Fiscal, începând cu 1 ianuarie 2016.