Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Next Generation is Female:CONAF*, invitată de onoare la Forumul European Wachau: Un triumf pentru antreprenoriatul feminin din România

București, 17 iunie 2024 – Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) marchează un moment de triumf, fiind prima organizație patronală invitată la prestigiosul Forum European Wachau, prin intermediul Ambasadei României în Republica Austria.

Această recunoaștere subliniază anii de muncă asiduă și dedicare în sprijinirea și promovarea antreprenoriatului feminin în România. Evenimentul, care se va desfășura între 20 și 22 iunie 2024 la Abația Göttweig și Campusul Krems, reprezintă o platformă esențială pentru promovarea patrimoniului cultural european, cooperarea internațională și inovația antreprenorială.

Cu tema „Rebooting Europe”, ediția a 28-a a forumului va reuni lideri din diverse domenii – afaceri, cultură, politică, mass-media și diplomație – pentru a discuta și a modela viitorul Europei. Participarea CONAF la acest forum prestigios este o dovadă clară a impactului și influenței pe care organizația patronală o are pe scena internațională.

Cristina Chiriac, Președinta CONAF, a transmis un mesaj plin de entuziasm și recunoștință, subliniind importanța acestui moment pentru antreprenoriatul feminin: ,,Cred cu tărie într-un ecosistem antreprenorial echitabil, cu acces la finanțare, mentorat și politici adaptate nevoilor specifice antreprenoarelor. Prin deblocarea potențialului uriaș al femeilor antreprenor, vom conduce Europa peste linia de finish a unei prosperități durabile și a echității sociale profunde. Femeile antreprenor, asemenea purtătorilor torței olimpice, parcurg cu curaj și determinare o cursă simbolică, aducând lumina progresului economic și social într-o lume adesea dominată de prejudecăți patriarhale. Acest moment reprezintă nu doar un pas înainte pentru CONAF, ci și un tribut adus tuturor femeilor care, prin munca lor neobosită și determinarea de neclintit, contribuie la construirea unui viitor european mai bun pentru noi toți.

Îmbunătățirea egalității de gen ar putea genera aproximativ 10,5 milioane de locuri de muncă suplimentare în UE și ar putea contribui la o creștere a PIB-ului european de până la 3,15 trilioane de euro până în 2050. Realitatea este incontestabilă: deși femeile reprezintă aproape jumătate din forța de muncă a Uniunii Europene (46,3%), reprezentarea lor în rolurile de conducere rămâne redusă (35,3%), iar procentul antreprenoarelor este și mai mic (doar 31%). Această discrepanță majoră nu este doar o problemă de gen și în niciun caz o competiție de merite între bărbați și femei; este un potențial vast neexploatat pentru creșterea economică europeană.”
Manifestul delegației CONAF la Wachau va fi ”We Mean It: Empowering Women, Together We Can Shape the Future of Europe for a Better Tomorrow”! Participarea delegației CONAF la Forumul European Wachau reprezintă o oportunitate unică pentru a promova valorile și realizările antreprenoriatului feminin din România pe scena europeană, pentru a stabili parteneriate strategice și pentru a contribui la conturarea viitorului Europei.”
Comisarul european Johannes Hahn, ministrul federal Martin Polaschek, președintele Consiliului Federal, Margit Göll și președintele WKO, Harald Mahrer, vor deschide forumul joi, 20 iunie 2024. Educația, cercetarea și afacerile sunt din nou în topul agendei în prima zi a Forumului European Wachau 2024.
Pe 21 iunie, ministrul de externe al Austriei, Alexander Schallenberg, va invita miniștrii de externe ai prietenilor Balcanilor de Vest și ai statelor din Balcanii de Vest la Abația Göttweig pentru a marca aniveresarea unui an de la semnarea Declarației de la Göttweig. Scopul discuțiilor îl reprezintă cooperarea mai strânsă între UE și statele din Balcanii de Vest în politica externă și de securitate în scopul extinderii UE.
Un eveniment important în cadrul forumului este ”Danube Salon” organizat împreună cu „IDM – Institutul pentru Regiunea Dunării și Europa Centrală” și „Forumul Economic de la Viena (VEF)” pe vasul de croazieră „MS Dürnstein” care va naviga pe 21 iunie în regiunea Wachau, sit al patrimoniului mondial UNESCO. Ministrul federal austriac pentru UE şi Constituţie, Karoline Edtstadler, și guvernatoarea landului Austria Inferioară, Johanna Mikl-Leitner vor deschide evenimentul. Anul acesta, Danube Salon se va concentra pe perspectivele feminine asupra viitorului Europei sub motto-ul „Next Generation is Female”.
Experți redutabili precum; Sophia Beiter, Asociat de Cercetare, Institutul pentru Regiunea Dunării și Europa Centrală, Cristina Chiriac, președinta CONAF, Marina Rožić, Secretar General al Camerei de Comerț din Croația (CCE) și președinte al Rețelei Femeilor Eurochambers (EWN), Milena Kadieva, Director Executiv, Fundația DA – uniți împotriva violenței din Bulgaria, și Ana Revenco, Director al Centrului de Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării din Republica Moldova vor discuta despre beneficiile implicării femeilor în poziții de conducere pentru Europa, UE și Regiunea Dunării. Cristina Chiriac, președinta CONAF, doctor în economie, antreprenor, autor și ambasador VET, va aduce în prim-plan contribuțiile valoroase ale femeilor antreprenor din România la inovația europeană.
În cadrul ”Danube Salon”, România va fi reprezentată printr-un stand dedicat promovării turismului, culturii și gastronomiei românești organizat de Institutul Cultural Român de la Viena, în parteneriat cu Ambasada României în Republica Austria. Evenimentul promovează patrimoniul românesc în contextul celebrării „Zilei Internaționale a Iei” printr-o expoziție dedicată iei, reper important de identitate națională. Antreprenoarele din delegația CONAF – președinta CONAF – Cristina Chiriac, director executiv CONAF – Gianina Ioniță, vicepreședinta CONAF – Nicoleta Munteanu, președinta Patronatul Antreprenorilor din Industria Înfrumusetarii din România (PADIR) – Corina Munteanu, președinta CONAF Sucursala Brașov – Daniela Kasper, președinta CONAF Sucursala Alba – Adriana Duna, președinta CONAF Sucursala Cluj – Sigina Anamaria Luca, președinta CONAF Sucursala Gorj – Simona Stănișel, membra CONAF – Eli Laslean și Vicepreședinta Patronatul Antreprenorilor din domeniul Medical (PAM) – Mihaela Venoria Proicea vor purta cu onoare ii autentice, unele vechi de zeci de ani, simbolizând bogăția și diversitatea patrimoniului cultural românesc.
În cea de-a treia zi a forumului, ministrul federal Karoline Edtstadler va discuta despre prioritățile Comisiei Europene împreună cu ministrul german de stat pentru Europa și Climat, Anna Lührmann, vice-ministrul de externe bulgar, Elena Shekerletova, secretarul de stat croat pentru Europa, Andreja Metelko-Zgombic, secretarul de stat român pentru afaceri europene, Daniela Grigore Gitman, vice-ministrul cipriot pentru afaceri europene, Marilena Raouna și liderul opoziției din Belarus, Svetlana Tsikhanouskaya.

Despre CONAF*:
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai relevantă confederație din România care militează pentru eficientizarea dialogului cu autoritățile, conlucrarea pentru elaborarea de politici publice care să conducă la creștere economică sustenabilă și sprijină antreprenorii, recunoscându-le meritele. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care susține și promovează antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent, care deschide orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și internațional. CONAF a luat ființă̆ ca urmare a necesitații de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business. CONAF are în componența sa 2 federații, 12 patronate, 20 asociații, 30 sucursale și peste 5.500 de companii, peste 220.000 de angajați.
CONAF organizează̆ evenimente importante pentru societatea românească̆, centrate pe educație continuă, conștientizare și găsire de soluții pentru probleme și domenii de larg interes public. Dezvoltă și finalizează proiecte naționale cu un impact puternic, atât pentru societate, cât și pentru strategiile de dezvoltare ale autorităților centrale și locale.
CONAF și Digi24 au lansat 24 Trends for 2024 Forum, cel mai îndrăzneț proiect de conștientizare a obiectivelor de dezvoltare durabilă, definite de Națiunile Unite subordonate legislației UE.
Printre proiectele CONAF, amintim „Pactul pentru Tineri”, „Maratonul pentru Educație Antreprenorială” „DigitalUP” „Pactul pentru Muncă” – în parteneriat cu FPPG, „Pactul pentru Educație Antreprenorială” , ”Romanian Venture Forum” seria de dialoguri deschise, „Turismul Românesc: Între impas și oportunitate”, ce au generat pe lângă̆ ecourile în spațiul public, decizii legislative schimbări pozitive de mentalități. Sute de speakeri și mii de antreprenori au dezbătut în cele mai importante orașe românești, cele mai stringente probleme, în scopul găsirii soluțiilor optime și celor mai bune strategii de viitor.
CONSILIUL DIRECTOR CONAF: Cristina Chiriac, Dana Nuță, Anca Damour, Alina Gamauf, Camelia Șucu, Tatian Diaconu, Marius Ghenea, Nicoleta Munteanu, Gabriela Montoiu, Hildegard Brandl, Corneliu Bodea, Amalia Năstase, Viorica Pușcaș.