Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Incendiu la pizzeria „Casa Veche” din Râmnicu Vâlcea

Pompierii au fost în alertă aseară, 8 ianuarie 2015, atunci când un incendiu a avut loc la restaurantul/pizzeria „Casa Veche” din Râmnicu Vâlcea. Nefericitul eveniment s-a petrecut în jurul orei 23.32, la sediul localului de pe strada Ştirbei Vodă, flăcările declanşându-se la acoperişul clădirii, în imediata apropiere a coşului pentru evacuarea fumului de la şemineu. Pompierii susţin că, până la stingerea incendiului, au ars circa 10 m.p. de scândură din componenţa tavanului şi câteva grinzi din lemn. „La scurt timp de la sosirea pompierilor la locul intervenţiei, incendiul a fost stins, înainte ca flăcările să cuprindă întreaga clădire. Cercetările preliminarii efectuate la faţa locului arată că incendiul s-ar fi declanşat în urma supraîncălzirii coşului pentru evacuarea fumului, neizolat corespunzător faţă de materialele combustibile din componenţa acoperişului” – se arată într-un comunicat al ISU Vâlcea.