Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Drumul de 1 milion de euro spre Sarmizegetusa Regia a fost luat de ape

Drumul județean 705 A folosit de turiști pentru accesul la Sarmizegetusa Regia, a fost rupt de o viitură puternică și calea de acces spre vestigiul dacic este blocată.

Inaugurată cu mare fast în urmă cu trei luni, șoseaua a fost afectată în 7 locuri, în 4 au fost alunecări de pietriș, iar în 3 locuri s-au surpat și benzile de mers.Cele mai grave surpari, sunt la km 15,7 al drumului, unde s-a rupt o bandă circa 50% din drum si la kilometrul 16,8, unde a fost luat de ape aproape 60% din drum.

Ploaia năprasnică care s-a abătut pentru câteva ore duminică seară peste Hunedoara, a reușit să strice ceea ce mâna omului construise și pentru care

CJ Hunedoara plătise anul trecut, aproape 1 milion de euro. Contractul de finanțare pentru această sumă s-a semnat cu SC Trans Construct SRL.

Acest drum, prost construit încă de la început, are 4 metri lățime, cu locuri de parcare mai mici decât o mașină normală și situate la o distanță de 8 și 16 kilometri, nu este prevăzut cu parapete în zonele periculoase.

S-au solicitat fonduri pentru reabilitare pe motiv de calamitate de la Guvern, iar in caz ca acestea nu ajung, fiind lucrare in garantie, cea care va plati restul sumei de reabilitare este firma constructoare.