Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ROMEO RĂDULESCU, introdus în sondajul de opinie al PNL! Gutău ştie?

Pe principul că toamna se numărăm bobocii, liberalii vâlceni îşi vor testa candidaţii în luna septembrie a acestui an, când se va efectua un sondaj de opinie pentru a vedea care sunt candidaţii cei mai bine plasaţi pentru a face faţă bătăliilor electorale care vor veni în 2016, alegerile locale şi cele parlamentare.

Surse din PNL spun că agitaţia şi tensiunea se simte în PNL Vâlcea, chiar dacă unii mai sunt prin concedii pentru că urmează să se efectueze sondajul de opinie. Acesta se va face pentru a testa candidaţii din municipiul Râmnicu Vâlcea, dar şi din late localităţi şi va fi efectuat de un institut important de sondare a opiniei publice din Bucureşti. Deocamdată nu s-a decis care va fi institutul, hotărârea aceasta luând-o liderii de la Bucureşti. Se aşteaptă revenirea din concediu a Alinei Gorghiu pentru a putea fi perfectate lucrurile.

Cu ocazia acestui sondaj iese la iveală cameleonismul politic al lui Cristian Buican, care joacă la două capete. Deşi până acum prin presă, dar şi prin declaraţii publice ale unor lideri PNL s-a vehiculat ideea că Mircia Gutău va candida la Primăria Râmnicu Vâlcea din partea PNL, iată că lucrurile nu mai sunt atât de clare. Se pare că Buican este decis să testeze şi capacitatea lui Romeo Rădulescu de a aduna voturi. Se ştie că deputatul independent aşteaptă de ceva timp ca liderii PNL să facă anunţul că l-au primit în rândurile lor.

Iată că acum se pare că este momentul T0 pentru Romeo Rădulescu. Acesta va fi introdus în sondajul PNL şi se va face o simulare pentru a se vedea dacă Romeo Rădulescu, având marele PNL în spate poate câştiga Primăria Râmnicu Vâlcea.

De asemenea, o altă simulare va viza capacitatea electorală a lui Mircia Gutău de a câştiga din partea ALDE sau UNPR. În cazul în care sondajul arată că Romeo Rădulescu poate câştiga, atunci acesta va fi primit cu braţele deschise în marele PNL, având mari şanse ca el să fie desemnat candidatul pentru Primăria Râmnicului.

Anuţa Handolescu, Mihai Persu, Grig Crăciunescu şi Eduard Vârlan sunt liberalii care vor fi introduşi în sondajul de opinie.