Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Prefectul (a)politic mediază trecerea primarului PNL de la Vaideeni la UNPR

VICLENIE. Tot mai multe voci de pe scena politică vâlceană îl acuză pe Dumitru Cornoiu, prefectul ce ar trebui să fie apolitic, că face jocurile partidelor. Prefectul joacă „la dublu”. Pe de-o parte, le dă impresia social-democraţilor că este de partea lor, iar pe de altă parte „îi faultează” în ceea ce priveşte racolarea de primari.

Reprezentantul Guvernului României în judeţul Vâlcea, Dumitru Cornoiu, este acuzat că face jocuri politice de culise, deşi, legal vorbind, el ar trebui să fie apolitic. Dar, din câte se pare, prefectul a devenit un instrument al liderilor de partid, el jucând de multe ori aşa cum îi dictează ori pesediştii ori uneperiştii. Ba mai mult, Dumitru Cornoiu are un rol important în racolarea de primari, iar recent a apărut informaţia că el ar negocia trecerea primarului liberal de la Vaideeni, Daniel Băluţă, la UNPR, partid din rândurile căruia se trage şi prefectul. În cadrul singurei sale conferinţe de presă, prefectul a negat cu vehemenţă aceste zvonuri, susţinând că nu s-ar deda niciodată la astfel de practici. „Puteaţi să spuneţi de UDMR, că eu nu prea aud bine. Nu mă implic în astfel de situaţii. Să fiţi sigur, pe cuvântul meu de onoare, că eu nu mă implic în treburi politice. Atâta timp cât voi sta în Prefectura Vâlcea şi veţi avea date concrete despre mine, v-aş ruga să le faceţi publice şi să demonstrăm că e aşa. Nu am apartenenţă politică în administraţie. Şi dacă îmi analizaţi C.V.-ul să vedeţi ce am făcut eu politic, veţi constata că sunt un leneş politic. Puteţi să îmi spuneţi că sunt un nepriceput politic sau să îmi inventaţi orice, aşa cum a spus o domnişoară că sunt dansator la Vaideeni. (…) Am fost instalat politic, propus de UNPR sau de cineva din UNPR” – susţine Cornoiu.

Interesant este de văzut care va fi reacţia liderilor PSD în aceste condiţii, ştiindu-se faptul că primarul de la Vaideeni a fost membru social-democrat înainte de alegerile din 2012, iar Ion Cîlea chiar a declarat că Daniel Băluţă este un edil pe care el l-a „dat liberalilor”.