Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto arhiva Vocea Valcii

Prima REACŢIA OFICIALĂ a senatorului Niţu, după despărţirea de PNL VÂLCEA

foto arhiva Vocea ValciiSenatorul PNL Daniel Niţu este mai decis decât oricând să-şi încheie socotelile cu PNL Vâlcea şi să părăsească partidul, al cărui membru a fost mai bine de 10 ani. Daniel Niţu ne-a declarat telefonic că marţi, 3 noiembrie 2015 intenţionează să-şi depună demisia la partid. „Da, m-am hotărât! Îmi voi da demisia din PNL. Îmi este imposibil să mai rămân la PNL Vâlcea. Voi face marţi anunţul oficial. Sunt decis să plec la ALDE, unde voi construi o organizaţie puternică la Vâlcea”, a precizat senatorul Daniel Niţu.

Scandalul dintre NIţu şi Buican trenează de cel puţin o jumătate de an, de când co-preşedintele PNL Cristian Buican l-a înlocuit pe senatorul Niţu din calitatea responsabil zonal pe Colegiul Bălceşti. De atunci, conflictul a escaladat cu declaraţii publice în conferinţele de presă săptămânale ale PNL Vâlcea şi în emisiuni televizate, ambii aducând argumente pentru susţinerea poziţiei lor.

Deşi mai toţi cunoscătorii politicii vâlcene au fost de părere că acest scandal se va stinge, iar Niţu şi Buican vor fuma pipa păcii, iată că lucrurile nu stau chiar aşa, iar senatorul Niţu este decis să plece de la PNL Vâlcea. Surse liberale susţin că Daniel Niţu a cerut ca să fie desemnat încă de pe acum candidat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, condiţie de la care nu a abdicat absolut deloc.

Imediat ce în spaţiul public a apărut informaţia că senatorul Niţu va părăsi PNL Vâlcea, a reacţionat şi co-preşedintele PNL Vâlcea, prin intermediul unui comunicat de presă: „Deputatul Cristian Buican consideră că desemnarea, încă de acum, a unui candidat pentru funcţia de Preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, în noile condiţii de vot electoral, ar reprezenta o decizie de imaturitate politică a PNL Vâlcea şi un angajament asumat riscant din punct de vedere electoral şi administrative”, se arată în comunicat.