Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

PNL DĂRUIEȘTE! Irina Argeșanu a finalizat acțiunea ”Rechizite pentru școlari”

Organizația Femeilor Liberale din Râmnicu Vâlcea continuă să se implice în problemele societății. În acest sens, de această dată am vizat un aspect social care solicită mai multa atenție din partea noastră, EDUCAȚIA. Acțiunea „Rechizite pentru Școlari” face parte din programul „PNL dăruiește” și are ca obiectiv dotarea unui număr de șase elevi cu posibilități financiare reduse cu rechizite indispensabile oricărui început de an școlar. Copiii au varste cuprinse între 7 și 14 ani și au rezultate foarte bune la învățătură. Totodată, pe langa rechizite și echiparea ghiozdanelor cu tot ce este necesar pentru școală, elevii au primit jucării și jocuri educative.
„ Împreună cu doamnele din Biroul Politic OFL Râmnicu Vâlcea încercam să identificăm situații în care intervenția noastră aduce bucurie în rândul semenilor și astfel dorim să ne implicăm în mod constant în viața societății. Mă bucur foarte mult că am reușit să aducem un strop de fericire în sufletele acestor copii. Vom continua aceste demersuri, iar începand cu luna octombrie OFL Râmnicu Vâlcea va susține cu o bursa lunară un elev cu posibilități financiare reduse dar cu rezultate foarte bune la învățătură. Consider că politica trebuie privită în primul rând ca o responsabilitate față de comunitatea în care trăim, ca o obligație de a schimba în bine lucrurile și noi vom continua să ne îndeplinim acest rol ”, a declarat Irina Maria Argesanu, Presedinta femeilor liberale din municipiul Ramnicu Valcea.